Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

o nouă măsură de sprijin pentru autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea energiei termice în sezonul de iarnă 2021-2022
Categorie: Administraţie

Guvernul a aprobat, luni, un proiect de ordonanță de urgență prin care se propune o nouă măsură de sprijin pentru autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea energiei termice în sezonul de iarnă 2021-2022. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a dat drept exemplu o serie de localități care ar putea beneficia de noul mecanism de compensare, menționând inclusiv municipiul Ploiești. 

Actul normativ permite ca, pe lângă actualul sistem de compensare, să se aplice un nou mecanism de sprijin pentru autoritățile locale.

„Complementar față de sistemul de compensare care astăzi există prin Legea 259/2021 și care se desfășoară tot din bugetul Ministerului Dezvoltării și în care au fost făcute deja plăți, am să mă refer imediat la ele, acum se creează o nouă formă de sprijin pentru UAT-urile înscrise în acest program de subvenționare, astfel încât, pe lângă această subvenționare care exista astăzi, și anume, subvenționarea cu 50% a diferenței dintre prețul de achiziție a gazelor naturale și prețul plafonat al gazelor naturale de 0,250 de lei kilowatt-oră, deci, acordam până acum o compensație de 50% pe diferența de preț, pentru lunile ianuarie și februarie, prin această ordonanță de urgență există posibilitatea alocării încă a unei sume egale cu maxim dublu sumei compensării”, a anunțat, luni, ministrul Dezvoltării, care a dat și câteva exemple privind modul de implementare al noul mecanism de sprijin.

„Ca să încerc să dau câteva exemple, să fie mai simplu, astăzi în minister avem, pentru compensarea pentru luna ianuarie, de la municipiul Arad, o sumă de compensat care reprezintă 50% din acea diferență de 6,19 milioane lei. Prin acest nou mecanism există posibilitatea alocării, pe lângă acești 6,19 milioane de lei, a încă 12,38 de milioane lei. Deci, încă o dată, dublul sumei. Municipiul Focșani - 1,7 milioane, mai există posibilitatea alocării de încă 3,4 milioane de lei. Aceleași exemple pot continua, dacă vreți, cu Ploiești, Constanța și așa mai departe”, a susținut ministrul Dezvoltării, care a precizat că acest nou ajutor ar trebui să se regăsească în facturile plătite de cetățeni.

„Ceea ce credem noi că este important, din această nouă formă de sprijin guvernamental, este aceea că, pe lângă sprijinul de compensare cu 50%, această formă de dublare a subvenției pentru lunile ianuarie și februarie trebuie să se regăsească în factura emisă pe energie termică centralizată cetățenilor. Ei sunt beneficiarii acestor măsuri. Sigur că noi dăm aceste compensări și aceste forme de sprijin UAT-urilor, dar aceste forme de sprijin, aceste milioane de lei, dacă vreți, trebuie să se regăsească, până la urmă, în factura beneficiarului, adică, trebuie să scadă factura beneficiarului, a cetățeanului, pentru că atât UAT-ul, cât și guvernul pentru ei trebuie să lucreze”, a susținut Cseke Attila.

Back To Top