- “Noi muncim, noi nu gândim”. Ar fi un slogan bun pentru angajații SGU Ploiești care au conceput aranjamentul pentru spațiul verde de pe Bd. Republicii.
- În dreptul trecerii de pietoni, un geniu al peisagisticii s-a gândit că s-ar potrivit de minune niște conifere bogate, cam cât omul de înalte.
Imaginea care surprinse isprava celor de la SGU Ploiești ne-a fost transmisă de un cititor, șofer, care a constatat că, din cauza arbuștilor plantați fix la trecerea de pietoni, vizibilitatea tinde acum spre zero.
Imaginea care ilustrează articolul este grăitoare și ne-a amintit de alte asemenea isprăvi ale celor de la SGU. De exemplu, pe separatoarele de sens din Bariera București s-au aflat, multă vreme, ghivece cu plante decorative – frumoase, nimic de zis -, dar complet nepotrivite având în vedere că și așa, acolo, pietonii sunt greu de observat de către șoferi. Stau dovadă numeroasele accidente rutiere care au loc și așa, fără niciun ghiveci. Pe aceasta au dres-o cei de la SGU, la un moment dat, sacrificând florile pentru siguranța circulației. Și le mulțumim!
Celebră este și stația de taxi-uri din Malu Roșu, unde prima mașină parchează chiar în buza trecerii de pietoni. Taximetriștii n-au nicio vină, așa e marcajul.
Citiți și: SGU Ploiești așteaptă despăgubiri din partea șoferului care a produs pagube pe Cameliei. La momentul accidentului, tânărul era beat și drogat
Dacă mai aveți și alte exemple de astfel de lucrări “geniale”, ni le puteți indica printr-un mesaj pe pagina de Facebook Actualitatea Prahoveană sau printr-un mesaj prin e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană