Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

autobuze electrice pnrr ploiesti
Categorie: Administraţie
  • Un contract de finanțare de peste 10 milioane de euro a fost semnat de Ploiești, cu Ministerul Dezvoltării, pentru proiectul depus în cadrul PNRR în vederea achiziționării de vehicule nepoluante și stații de încărcare.
  • Inițiativa urmărește reducerea poluării în municipiu și creșterea mobilității locuitorilor în zona industrială de la Ariceștii Rahtivani.

Semnarea contractului de finanțare permite achiziția a 22 de autobuze electrice și a 30 de stații de încărcare.

“Scopul investiției constă în achiziția a 22 autobuze electrice cu lungimea de 10 m, instalarea a 8 stații de încărcare rapidă și 22 stații de încărcare lentă. Autobuzele electrice vor fi de tip solo (nearticulate), cu planșeu jos (podea integral coborâtă), facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling), iar autonomia acestora va fi de minim 200 km”, menționează Primăria Ploiești, care argumentează că „proiectul este oportun prin prisma reducerii poluării în Municipiul Ploiești, precum și creșterea mobilității locuitorilor către locurile de muncă din zona industrială VEST și proximitatea comunei Ariceștii-Rahtivani, prin achiziția de mijloace de transport nepoluante, cu emisii zero de gaze de eșapament”.

Citiți și: Ședință extraordinară la Consiliul Local Ploiești. Aleșii au votat parteneriatul cu Ariceștii Rahtivani pentru achiziționarea de autobuze electrice, dar și asocierea pentru transportul în zona metropolitană

Valoarea totală a proiectului este de 10.692.000,00 euro, respectiv 52.633.508,40 lei, sume integral acoperite de bugetul Comisiei Europene, fără TVA.

„Obiectivul general al proiectului este reprezentat de asigurarea unui serviciu sustenabil, eficient și prietenos cu mediul de transport public la nivelul Municipiului Ploiești, conducând astfel la îmbunătățirea condițiilor de mobilitate urbană, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de transporturi și la sporirea siguranței rutiere în zonele urbane, prin soluții digitale și ecologice de transport.

Astfel, proiectul contribuie și la îndeplinirea obiectivului specific Componentei 10 din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, și anume asigurarea cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România prin investiții în infrastructura locală, care vor susține reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, precum și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean, contribuind astfel la îndeplinirea reformei 1 – Crearea cadrului pentru mobilitate urbană durabilă”, menționează autoritățile locale. 

Ploieștiul a mai depus, spre finanțare în cadrul PNRR, un proiect pentru achiziția de tramvaie.

Citiți și: Primăria Ploiești cere finanțare, prin PNRR, pentru 20 de tramvaie

Foto ilustrație

Back To Top