Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

proiect nosocomiale spitalul municipal
Categorie: Administraţie
  • Municipiul Ploiești a încercat să atragă, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, finanțare pentru proiecte de peste 28 de milioane de lei destinate investițiilor în vederea reducerii infecțiilor nosocomiale în Spitalul Municipal și Spitalul de Pediatrie.
  • Demersul a fost un succes numai pe jumătate.

Primăria Municipiul Ploiești a câștigat finanțare nerambursabilă din fonduri europene pentru creșterea capacității de gestionare și prevenire a infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Municipal (Schuller) Ploiești. Proiectul are o valoare de 12.307.532,77 le,i fără TVA, și nu presupune contribuție proprie,potrivit datelor publicate de Ministerul Sănătății.

“Proiectul «Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Municipal Ploiești» vizează echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, investiția realizată contribuind la rezolvarea problemelor existente privind prevenirea, diagnosticul și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale.

Principalele obiective în cadrul proiectului au în vedere dezvoltarea, îmbunătățirea capacității și capabilității laboratorului pentru efectuarea de analize specializate de microbiologie din cadrul Spitalului Municipal Ploiești, precum și  achiziționarea de echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale.

Prin dotarea laboratorului de microbiologie existent cu tehnologii de ultimă generație, achiziționarea unui analizor pentru identificare microbiană prin spectrometrie de masă MALDI – TOF și achiziția unui Sistem automat de identificare și testare a sensibilității la antibiotice și antifungic,  se vor asigura creșterea calității rezultatelor obținute și integrarea rezultatelor monitorizărilor și a studiilor de cercetare la nivel european. Echipamentele propuse vor fi compatibile și interdependente, soluții ce vor fi integrate în spațiul disponibil, conform procedurilor de lucru ce urmează a fi adaptate metodologiei EUCAST prin utilizarea noilor tehnologii”, potrivit comunicatului transmis de Primăria Ploiești.

Spitalul de Pediatrie, pe lista de rezervă

Municipalitatea a depus, însă, și un alt proiect, pe aceeași componentă, cu o valoare totală de 15.003.705 de lei, fără TVA, care de asemenea nu ar fi implicat contribuție proprie. Acesta, destinat Spitalului de Pediatrie, a rămas pe lista de rezervă a Ministerului Sănătății și este puțin probabil să mai fie aprobat.

Citiți și: PRIMĂRIA PLOIEȘTI CERE FINANȚARE, PRIN PNRR, PENTRU INVESTIȚII LA SPITALE, INCLUSIV PENTRU REDUCEREA INFECȚIILOR NOSOCOMIALE

Inițiativa se referea la îmbunătățirea capacității și capabilității laboratoarelor pentru efectuarea de analize specializate de microbiologie, achiziționarea de sterilizatoare, nebulizatoare, aparate pentru dezinfecție. În plus, autoritățile ar fi vrut să organizeze și structuri funcționale de boli infecțioase, pentru izolarea și tratarea pacienților cu infecții asociate asistenței medicinale.

La Pediatrie vor ajunge, totuși, fonduri prin PNRR. Este vorba despre 6,1 milioane de lei, pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoiului.

Citiți și: 6,1 MILIOANE DE LEI PENTRU MODERNIZAREA ȘI DOTAREA AMBULATORIULUI DE LA SPITALUL DE PEDIATRIE PLOIEȘTI

Update: Cinci proiecte care urmăresc prevenirea infecțiilor nosocomiale în spitale din Prahova au fost incluse de Ministerul Sănătății pe lista finală a propunerilor aprobate, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Printre ele se numără și cel destinat Spitalului de Pediatrie. DETALII >>> AICI

Back To Top