- Operatorul de dezinsecție, dezinfecție și deratizare al Ploieștiului a anunțat că, în următoarele două săptămână, va efectua activități de dezinsecție pe raza municipiului.
- Reprezentanții societății atrag atenția asupra pericolului reprezentat de contactul cu substanțele utilizate și precizează măsurile care trebuie luate în astfelde cazuri.
Comunicatul Coral IMPEX privind activitățile de dezinsecție care vor fi realizate în perioada următoare, pe domeniul public al municipiului Ploiești:
"S.C. CORAL IMPEX S.R.L., cu sediul social în Mun. Ploieşti, Str. Peneș Curcanu, nr. 8, bl. 151C, ap. 10, ţel. 0244/517610, va aduce la cunoștință că, în perioada 18 – 30 aprilie 2023, se vor executa servicii de dezinsecţie în municipiului Ploieşti, astfel:
- servicii de dezinsecție combatere ţânţari în spaţiile verzi, parcuri aparţinând domeniului public şi privat, în intervalul orar 05.30-10.30;
- servicii de dezinsecție combatere ţânţari în spaţiile deschise din domeniul public precum şi spaţiile deschise aparţinând persoanelor fizice şi juridice de pe aliniamentele stradale, în intervalul orar 22.30-04.30;
Produsul insecticid utilizat este:
>>> Cymina Super, având substanţa activa cypermethrin, folosit pentru combaterea insectelor adulte.
Produsul se utilizează astfel:
* 50 ml produs în 3 litri apa/solvent pentru o suprafaţă de 10000 mp.
Suplimentar pot fi utilizate şi alte substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii, cu acordul prealabil al beneficiarului.
Produsele menţionate se regăsesc în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană de Ministerul Sănătăţii şi fac parte din grupa 3 tip produs TP 18.
Acţiunile se desfăşoară în conformitate cu prevederile OMS 119/2014 precum şi cu recomandările Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, privind activităţile de dezinsecție la nivel comunitar.
Activităţile de dezinsecţie sunt realizate de către Primăria Municipiului Ploieşti prin S.C. CORAL IMPEX S.R.L. În activitatea de dezinsecţie se vor utiliza utilaje portabile şi autopurtate.
Rugăm cetățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici, să își ia toate măsurile pentru a nu intra în raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. De asemenea, rugăm proprietarii locuințelor să țină ferestrele închise în perioada 18.04.2023 - 30.04.2023 , intervalul orar 22.30-04.30.
În caz de inhalare, contact cu pielea, ochii sau ingerare măsurile care trebuie respectate sunt:
- Inhalare: Duceţi subiectul la aer curat. Dacă respiraţia se opreşte, faceţi respiraţie artificială. Sunaţi imediat un medic.
- Contactul cu pielea: Scoateţi hainele contaminate.Se va face imediat dus. Spălaţi hainele contaminate înainte de a le utiliza.
- Contactul cu ochii: Se va clăti imediat şi din abundenţă cu apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puţin 15 minute. Scoateţi lentilele de contact, dacă există. Consultaţi un medic dacă problema persista.
- Ingerare: Sunaţi imediat un medic. NU se va induce stare de vomă. Nu administraţi nimic care nu este autorizat în mod expres de medicul dumneavoastră.
Rugăm cetățenii din raza administrativ teritorială a Municipiului Ploieşti să respecte măsurile indicate în prezentul anunț.
Citiți și: DEZINSECȚIE ÎN PLOIEȘTI, DUPĂ SĂRBĂTORILE PASCALE. CE TREBUIE SĂ ȘTII
Pentru informații suplimentare sau mai multe detalii vă stăm la dispoziție la nr. de telefon 0244/517.610 sau e-mail: coralimpex@coralimpex.
În caz de ingerare accidentală a substanţei raticide, este obligatorie prezentarea de urgenţă la medic.
Pentru că activităţile de dezinsecție să fie eficiente, acestea trebuie efectuate în mod unitar, la nivelul întregii localităţi, atât pe domeniul public, cât şi privat.
În acest sens, facem apel către cetăţeni, asociaţii de locatari/proprietari, agenţi economici şi instituţii publice să efectueze activităţile de dezinsecție şi deratizare pe proprietăţi, în clădiri şi în subsolul blocurilor, concomitent cu acţiunea municipalităţii.
În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestor acţiuni, perioada de efectuare a activităţilor de dezinsecție şi deratizare va fi prelungită.
Pentru posesorii de albine - Vă rugăm că, în perioada menţionată să luaţi toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu, în caz contrar, Primăria Municipiului Ploieşti şi S.C. CORAL IMPEX S.R.L. sunt absolvite de orice responsabilitate".
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană