Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

campus tătărani upg
Categorie: Administraţie
  • Proiectul realizării Consorțiului Academic Mehedințeanu Petroleum - PH01CAMP, depus în cadrul PNRR, a trecut de prima etapă de evaluare și a fost declarat eligibil.
  • Acesta implică un buget estimat la aproape 150.000.000 de lei, echivalentul a aproximativ 30 de milioane de euro, și presupune amenajarea,  la Tătărani, a unui campus modern, în cadrul Programului-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual.

Proiectul este rezultatul unui parteneriat între CJ Prahova, UPG Ploiești, Liceul "Lazăr Edeleanu" şi OMV Petrom. Acesta se referă la amenajarea unui nou campus universitar profesional integrat, în cadrul unei axe de finanţare din PNRR dedicate dezvoltării infrastructurii pentru învățământul tehnic superior. Concret, este vorba despre construirea, din fonduri europene, a unui nou campus pentru învăţământul tehnologic.

Obiectivele propuse în cadrul acestui campusului pentru învăţământ dual, ce urmează a fi ridicat în localitatea Tătărani cuprind:

1.            Construire Corp Cămin Cazare

2.            Construire Bază Sportivă

3.            Construire Corp Activități Didactice, Experimentale și de Cercetare

4.            Construire Corp Administrativ

5.            Construire Corp Cantină

6.            Amenajare spații exterioare (jardiniere, vegetație, gazon și dotări exterioare-mobilier, panouri informative)”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Prahova în luna martie, la momentul depunerii proiectului cu un buget estimat la un buget estimat la 149.352.292 de lei și o durată de implementare fiind până la 30 iunie 2026.

Citiți și: FOTO CUM VA ARĂTA VIITORUL CAMPUS UNIVERSITAR, DE 30 DE MILIOANE DE EURO, DE LÂNGĂ PLOIEȘTI

 Calendarul aferent acestui apel de proiecte, publicat de Ministerul Educației, prevede că analiza inițiativelor declarate eligibile intră joi, pe 18 mai, în cea de-a doua etapă, cea a evaluării calitative.

Lista consorțiilor care vor fi finanțate va fi anunțată pe 4 iulie, iar autoritățile vor avea mai puțin de 3 ani la dispoziție pentru implementarea proiectelor.

Foto: CJ Prahova

Back To Top