Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

parcul municipal vest
Categorie: Administraţie
  • Prefectura Prahova a trimis noi înștiințări Consiliului Local Ploiești, referitoare la anumite prevederi ale hotărârilor privind cedarea Parcului Municipal către Consiliul Județean Prahova.
  • Prefectura reclamă aspecte ce țin de lipsa de legalitate a unor prevederi și avertizează că va ataca hotărârile în Contencios Administrativ, dacă actuala formă va fi menținută.

 "Prefectul Județului Prahova, domnul Virgiliu–Daniel Nanu, în exercitarea controlului de legalitate, a constatat, din nou, că hotărârile, prin care Consiliul Local al Municipiului Ploiești a aprobat trecerea Parcului Municipal Ploiești Vest, din domeniul public al municipiului Ploiești în domeniul public al județului Prahova, au fost adoptate cu încălcarea prevederilor legale.

Prin urmare, prefectul județului Prahova a solicitat revocarea/reanalizarea H.C.L. 1/2023, H.C.L. 94/2023 și H.C.L. 173/2023" a informat vineri, pe acest subiect, și Primăria Ploiești, care a și publicat documentele transmise de Prefectură către aleșii locali.

Citiți și: VOT CU REPETIȚIE. PARCUL MUNICIPAL VEST, TRANSFERAT TEMPORAR LA CONSILIUL JUDEȚEAN

pref1

pref2

pref3

pref4

 
 
 
 
Back To Top