- Mai mulți consilieri locali ploieșteni propun, printr-un proiect inclus pe ordinea de zi de astăzi a ședinței CL, cumpărarea terenului de sport de la Colegiul Pedagogic "Regina Maria", retrocedat acum câțiva ani și folosit, de atunci, de unitatea de învățământ, contra unei chirii.
Inițiatorii proiectului menționează, în cuprinsul acestuia, că prețul de cumpărare ar fi de 371.000 de euro, pentru suprafața de 2.270 mp aflată în spatele colegiului, împrejumită și amenajată ca teren de sport.
Terenul de la Colegiul Pedagogic "Regina Maria" a fost retrocedat în 2019 vechilor proprietari.
Prin anii '90, Colegiul a mai pierdut o suprafață importantă, situată pe latura dinspre str. Nicolae Iorga, însă aceasta reprezenta în mare parte doar curtea liceului, una dintre căile de acces și spații administrative, în care funcționau secretariatul și cabinetul medical.
Citiți și: NERVI ÎN CONSILIUL LOCAL. PROIECTUL VOUCHERELOR EDUCAȚIONALE A FOST ADOPTAT DUPĂ O ORĂ DE DISCUȚII CONTRADICTORII
O problemă cu baza sportivă are și Colegiul Național "I. L Caragiale" Ploiești, care a rămas, în urmă cu mai mulți ani,tot în contextul retrocedărilor, fără o parte din terenul aflat în partea din spate a liceului, în zona amfiteatrului. Chiar în ședința de ieri a CJ Prahova, consilierul județean Mihai Apostolache a formulat o posibilă soluție, ca Ministerul de Interne să cedeze autorităților județene/locale un teren vecin, pe care îl are în proprietate și care ar putea fi dat la schimb, pentru recuperarea bazei sportive. Vedeți AICI declarația acestuia.
Update - Proiectul privind terenul de sport de la Colegiul "Regina Maria" a fost prorogat, întrucât nu exista prevedere bugetară pentru realizarea acestei achiziții.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană