Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

voucherele educaționale cerere ploiesti
Categorie: Administraţie
  • Solicitările din partea familiilor de ploieșteni, pentru acordarea voucherelor educaționale, pot fi depuse până sâmbătă, 30 septembrie.
  • Cererile și documentele aferente pot fi transmise prin e-mail sau pot fi depuse la registratură, care sâmbătă va funcționa timp de două ore, special în acest scop.

Voucherele educaționale vor fi acordate în premieră în acest an, de administrația locală ploieșteană, dar numai la cerere. Ele înlocuiesc programele anterioare, care prin care erau asigurate pachete cu rechizite gratuite elevilor din clasele pregătitoare și I.

"Registratura instituției va fi deschisă publicului, sâmbătă, 30 septembrie 2023, în intervalul orar 10.00-12.00, pentru depunerea cererilor și documentației aferente acordării voucherelor educaționale, pentru anul școlar în curs.

Reamintim că data de 30 septembrie 2023 este data limită până la care se primesc aceste cereri, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Local Ploiești nr. 384/03.08.2023 privind acordarea începând cu anul școlar 2023 - 2024 a unui voucher educațional în cuantum de 150 de lei pentru preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial din municipiul Ploiești", anunță comunicatul Primăriei Ploiești.

Citiți și: CEREREA PE CARE TREBUIE SĂ O COMPLETEZE PĂRINȚII, PENTRU A PRIMI VOUCHERELE DE 150 DE LEI ACORDATE PREȘCOLARILOR ȘI ELEVILOR DIN PLOIEȘTI

Voucherul educațional se acordă pe baza cererii formulate de către un părinte sau tutore. Aceasta poate fi depusă atât în format letric, la Registratura Primăriei Municipiului Ploiești (sediul Primăriei Ploiești, Piața Eroilor nr. 1A, parter), cât și electronic, caz în care trebuie transmisă la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Solicitarea trebuie să fie însoțită de o copie a certificatului de naștere a preșcolarului sau a elevului, copie carte de identitate părinte/ tutore, precum și de o adeverință/declarație pe proprie răspundere privind calitatea de preșcolar, respectiv de elev a beneficiarului.

Hotărârea Consiliului Local Ploiești nr. 384/03.08.2023 poate fi consultată AICI.

Cererea tip prin care puteți solicita acordarea voucherului poate fi descărcată și de AICI.

Back To Top