Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

spitalul cfr
Categorie: Administraţie
  • Deputaţii au aprobat, în şedinţa de plen de marţi, în calitate de for decizional, transferul a 15 unităţi sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Transporturilor în subordinea altor ministere şi instituţii cu reţea sanitară proprie.
  • Pe listă se află și Spitalul CFR Ploiești, dorit atât de Consiliul Județean Prahova, cât și de Primăria Ploiești. În ceea ce privește demersurile concrete, forul județean este cu un pas în fața municipalității.

Consiliul Județean Prahova a aprobat, acum o lună, transmiterea solicitării oficiale către Ministerul Transporturilor, exprimândi-și astfel oficial și clar dorința de prelua Spitalul CFR din Ploiești.

Citiți și: CONSILIERII JUDEȚENI SE PRONUNȚĂ ASUPRA PRELUĂRII SPITALULUI CFR PLOIEȘTI

La momentul respectiv, s-a vorbit despre posibilitatea ca unitatea sanitară să funcționeze ca și până acum, dar și despre varianta ca acesta să fie integrată în Spitalul Județean de Urgență Ploiești, de asemenea aflat în administrarea CJ.

Citiți și: MIHAI APOSTOLACHE, ROMÂNIA ÎN ACȚIUNE: „VOM MILITA CA SPITALUL CFR SĂ ÎȘI CONTINUE ACTIVITATEA ȘI SĂ NU FIE ALIPIT SPITALULUI JUDEȚEAN”

Tot luna trecută, la vârful administrației ploieștene, proiectul de preluare a Spitalului CFR de către Primărie a generat discuții aprinse între primarul Andrei Volosevici și consilierii locali PNL, iar apoi un schimb dur de replici, sub forma declarațiilor date de cele două tabere în fața presei. 

Citiți și: VOLOSEVICI PROPUNE DIN NOU CA PRIMĂRIA PLOIEȘTI SĂ PREIA SPITALUL CFR

Și încercarea din primăvară a Primăriei, de a obține acordul consilierilor locali pentru preluarea unității sanitare, s-a soldat cu eșec.

Citiți și: ȘASE DIN 27. LIPSĂ DE CVORUM LA VOTUL PENTRU PRELUAREA SPITALULUI CFR PLOIEȘTI

Legea adoptată marți se referă la Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 1 Witting Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate nr. 2 Bucureşti, Spitalul Clinic Căi Ferate Iaşi, Spitalul Clinic Căi Ferate Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Căi Ferate Timişoara, Spitalul General Căi Ferate Ploieşti, Spitalul General Căi Ferate Galaţi, Spitalul Clinic Căi Ferate Constanţa, Spitalul General Căi Ferate Braşov, Spitalul General Căi Ferate Paşcani, Spitalul General Căi Ferate Simeria, Spitalul Clinic Căi Ferate Oradea, Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, Spitalul General Căi Ferate Sibiu, Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin. Actul normativ stabilește că, după transfer, este interzisă schimbarea domeniului de activitate a unităţilor sanitare.

 

 

 

 

 

Back To Top