Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

autostrăzi 2024 ploiești - buzău
Categorie: Administraţie
  • 11 sectoare de autostrăzi și drumuri expres ar putea fi date în circulație, până la sfârșitul anului, anunță Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
  • Oficialul a mai precizat că, tot în următoarele 12 luni, autoritățile române pot lansa licitații pentru construirea a aproximativ 750 de km de drumuri de mare viteză.

 Românii ar putea avea circula, până la sfârșitul acestui an, pe noi trosnsane din A0 Autostrada Bucureștiului, pe primele tronsoane din A7 Autostrada Moldovei (inclusiv două între Ploiești și Buzău), pe un nou sector din A1, dar și mai multe noi drumuri expres. Anunțul a fost făcut de Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, deși chiar oficialul admite că, pentru îndeplinirea acestui obiectiv, unii dintre constructori trebuie împinști un pic de la spate pentru a accelera ritmul de lucru.

""Vom sprijini toți antreprenorii cu care avem contracte și, în funcție de mobilizarea acestora (și știm că pe anumite șantiere este nevoie de mobilizarea suplimentară a antreprenorilor pentru a finaliza lucrările), următoarele obiective de infrastructură rutieră vor fi sau ar putea fi date în trafic anul acesta:

  • Autostrada Bucureștiului A0 - Lotul 1 Sud: 16,93 km
  • Autostrada Bucureștiului A0 - Lotul 3 Sud: 17,97 km
  • Autostrada Sibiu - Pitești A1 - Secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești: 30,3 km
  • Autostrada Ploiești - Buzău A7 Lotul 1 Dumbrava (A3) - Mizil: 21 km
  • Autostrada Ploiești - Buzău A7 Lotul 2 Mizil - Pietroasele: 28,35 km
  • Autostrada Buzău - Focșani A7 Lotul 1 Buzău - Vadu Pașii: 4,6 km
  • Autostrada Buzău - Focșani A7 Lotul 4 Mândrești Munteni - Focșani Nord: 10,94 km
  • Drum Expres de legătură Centura Oradea - Autostrada A3 (Biharia): 12,46 km
  • Drumul Expres Brăila - Galați: 10, 77 km
  • Drumul Expres Craiova - Pitești, Tronsonul 1 Craiova - Robănești: 17,7 km
  • Drumul Expres Craiova - Pitești, Tronsonul 4 Colonești - Pitești (A1): 31,82 km", a precizat secretarul de stat.

Citiți și: A7 PLOIEȘTI - BUZĂU. SUPERVIZORUL LUCRĂRILOR DE PE LOTUL MIZIL - PIETROASELE A PROPUS PRELUNGIREA TERMENULUI ȘI O INVESTIȚIE SUPLIMENTARĂ DE 74 DE MILIOANE DE LEI

Potrivit acestuia, în prezentm sunt contracte de execuție pentru realizarea a încă 760 km de autostradă sau drum expres, licitații în curs pentru încă 120 km de drumuri de mare viteză, iar până la finalul anului ar putea să fie lansate vizăm lansate licitații pentru execuție lucrări a peste 750 km de drumuri de mare viteză inclusiv Craiova - Târgu Jiu, Focșani - Brăila, Pașcani - Suceava - Siret, București - Alexandria, Târgu Mureș - Târgu Neamț - Iași - Ungheni, Constanța - Mangalia (Alternativa Techirghiol), Baia Mare - Satu Mare, Arad - Oradea.

2024 va fi, potrivit secretarului de stat, anul mai multor premiere în infrastructura rutieră din țara noastră:

  • "Intră în execuție și ultimele trei loturi din Coridorul IV pan-european de transport Nădlac - Constanța, și anume: loturile montane 2 și 3 dintre Sibiu și Pitești, dar și lotul lipsă din Lugoj-Deva (celebrul lot al urșilor)
  • După ce anul trecut am finalizat primele două loturi aferente Autostrăzii de Centură a Bucureștiului 0, sunt și intră în execuție anul acesta toate celelalte 5 loturi: pentru loturile 1, 3 Sud și lotul 4 Nord continuă execuția, iar pentru loturile 1 și 3 Nord încep lucrările în primăvară
  • Astfel, pentru prima dată, vom avea trei autostrăzi integral în execuție, în același timp: Autostrada Moldovei A7-13 loturi, Autostrada Bucureștiului A0 4 loturi, și Autostrada A1 - București-Nădlac 3 loturi
  • Vom circula integral pe primul drum expres construit în România, respectiv DX12 Craiova - Pitești-total 120 km
  • Vom circula integral pe semi-inelul sudic al Autostrăzii Bucureștiului A0 de la A1 - DN6 - DN5 - DN4 - A2-total 51 km
  • Depășim 100 proiecte descentralizate, care sunt și vor fi realizate prin parteneriate cu autoritățile locale (primării, consilii județene și asocieri dintre acestea de tip ADI), cu finanțare prin CNAIR
  • Începe execuția primului lot dintr-o nouă autostradă, respectiv Autostrada Unirii A8".

"Am încheiat anul 2023 cu o performanță foarte bună în ceea ce privește investițiile din fonduri europene în domeniul infrastructurii rutiere, plecând de la o alocare inițială de 2,7 miliarde euro și investind peste 3,8 miliarde euro, în ciclul financiar 2013-2020 (N+3 2023), ceea ce înseamnă o rată de atragere a fondurilor europene de peste 140%, cea mai mare parte fiind angajată și decontată în ultimii 4 ani. Ne aflăm într-o perioadă istorică, întrucât această creștere constantă și consecutivă din ultimii 4 ani reprezintă o premieră pentru infrastructura de transport, vom continua și anul acesta, estimăm un total de peste 15 miliarde lei pentru investiții în infrastructura de transport rutier", a precizat Irinel Ionel Scrioșteanu.

Back To Top