Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

centru de zi pnrr ploiesti
Categorie: Administraţie
  • Administrația ploieșteană a semnat un contract în vederea construirii primului centru de zi din municipiu destinat persoanelor adulte cu dizabilități.
  • Investiția va fi realizată cu fonduri obținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractul de 4 milioane de lei pentru proiectul din fonduri europene nerambursabile va permite construirea unui centru de zi pentru adulții cu dizabilități, acesta urmând să fie gata în cel mult doi ani.

"Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, va construi un centru de zi destinat persoanelor adulte cu dizabilități, printr-o finanțare nerambursabilă atrasă din Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 13 – Reforme sociale, în cuantum de 3,977,377.4600 lei.

Citiți și: PRIMĂRIA PLOIEȘTI PRIMEȘTE, PRIN PNRR, FINANȚARE PENTRU UN CENTRU DE ZI DESTINAT PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI

Perioada de implementare a acestui obiectiv de investiții are termen limită data de 31.12.2025, contractul de finanțare pentru acest proiect fiind derulat prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit pe strada Izvoare, nr.81, municipalitatea ploieșteană urmând să asigure sustenabilitatea acestui nou serviciu social.

Prin implementarea acestui proiect amplu cu impact social se vor asigura, persoanelor adulte cu dizabilități, o serie de servicii sociale specifice: informare de specialitate, consiliere psihologică, sprijin în abilitare și reabilitare (kinetoterapie, fizioterapie, artterapie, terapie ocupațională, stimulare psiho-senzorio-motroie, activități de tip vocațional, etc.)", menționează reprezentanții Primăriei Ploiești.

Citiți și: PRIMĂRIA PLOIEȘTI TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ PESTE 4,3 MILIOANE DE LEI ÎN URMA CERERILOR DE RENUNȚARE LA MAI MULTE PROIECTE PE FONDURI EUROPENE

Centrul de zi va funcționa ca structură inclusă în organigrama Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, activitatea sa urmărind îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte instituționalizate, inclusiv prin asigurarea îngrijirii și asistenței, integrării și participării sociale și civică, implicit cu o creșetere a gradului de responsabilitate și a încrederii în sine a persoanelor adulte cu dizabilități.

"Prin implementarea acestor importante servicii comunitare municipalitatea ploieșteană dezvoltă infrastructura locală destinată persoanelor cu dizabilități, centrul respectiv urmând să ofere servicii sociale de specialitate, menite să contureze o viață independentă și integrare în comunitatea noastră pentru persoanele cu dizabilități", punctează reprezentanții Primăriei Ploiești.

Foto ilustrație (sursa: Primăria Ploiești)

Back To Top