
În cadrul întâlnirii, reprezentanţii UAP şi-au exprimat dorinţa de a încheia un protocol cu municipalitatea ploieşteană.
De asemenea, reprezentanţii UAP s-au aratat nemulţumiţi faţă de colaborarea cu operatorii de servicii publice din oraş: există unele obiecţiuni la contractul cu Rosal,
s-a solicitat returnarea anticipaţiei de la Apa Nova şi se solicită operatorilor blindarea individuală a celor care nu îşi plătesc utilităţile.
Totodată, administratorii şi preşedinţii de asociaţii sunt indignaţi de întârzierea proceselor la judecătoria Ploieşti pentru executarea restanţierilor.
„Primarul Iulian Bădescu a declarat că îşi doreşte o colaborare cât mai strânsă cu Uniunea Asociaţiilor de Proprietari, participarea cetăţenească la viaţa oraşului fiind foarte importantă în procesul de luare de deciziilor la nivelul administraţiei locale", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Ploieşti.