- Localitatea a obținut finanțare, prin PNRR, pentru construirea de piste de biciclete în două dintre satele comunei.
Procedura de achiziție lansată în SICAP se referă la proiectul ,,Construire pistă pentru biciclete în comuna Râfov, sat Buda şi sat Palanca, judeţul Prahova”. Lucrările vor consta în construirea unei piste de biciclete, cu o lăţime de minim 2 m și în lungime de 1,80 km, inclusiv lucrări de semnalizare rutieră (indicatoare şi marcaje), dar și construirea unei pasarele cu structură metalică, pentru traversarea pârăului cu pista de biciclete.
Valoarea estimată a contractului este de 1.778.617 de lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 12 februarie.
„Amplasamentul investiţiei este situat în comuna Râfov, satele Buda şi Palanca, pe DJ 101D, judeţul Prahova, pe un teren cu o
suprafaţă totală de 37.701,0 mp, categoria de folosinţă: drum, curs apă şi arabil intravilan. Terenul este situat în intravilan, are acces
din DJ 101D şi drum local şi se desfăşoară de-a lungul unui troson din DJ 101D, DS 364-Str. Golasei şi Pârăul Soava pe care îl
traversează”, menționează documentația atașată anunțului din SICAP.
Citiți și: ANUNȚ AL OFICIULUI DE CADASTRU, PENTRU PROPRIETARII DE TERENURI DIN RÂFOV. PÂNĂ CÂND POT FI DEPUSE CERERILE DE RECTIFICARE A DOCUMENTELOR TEHNICE
Achiziţia lucrărilor de execuţie se face în contextul implementării proiectului nr. C10-I1.4-391 ,,Construire pistă pentru
biciclete în comuna Râfov, sat Buda şi sat Palanca, judeţul Prahova", finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă
(PNRR), Componenta 10 – Fondul Local, investiţia I.1.4.
Durata contractului va fi de 24 de luni.
Foto: Google Street View
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană