Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

audiente cartiere sgu ploiești malu rosu
Categorie: Administraţie
  • Directorul SGU a mers, în această săptămână, în cartierul Malu Roșu, în cadrul campaniei de audiențe pe teren, lansate în această primăvară.

Potrivit reprezentaților SGU Ploiești, în timpul întâlnirii cu locatarii din zona Malu Roșu, Dragoș Măchițescu a primit sesizări referitoare în special la starea spațiilor verzi din preajma blocurilor și a copacilor care necesită toaletare, pentru a nu fi un pericol pentru trecători sau autovehicule.

„În cadrul audiențelor susținute la firul ierbii de către directorul societății, dl Dragoș Măchițescu, au fost discutate, cu preponderență, sesizări privind refacerea unor zone verzi aferente asociațiilor de proprietari, precum și necesitatea intervențiilor de toaletare a arborilor din aceste perimetre.

Directorul societății s-a deplasat în zonele menționate de cetățeni, împreună cu aceștia, analizând situațiile prezentate pentru care a comunicat atât procedura necesar a fi îndeplinită, cât și modul în care acestea urmează a fi soluționate”, a anunțat sursa citată.

Citiți și: DIRECTORUL SGU PLOIEȘTI MUTĂ AUDIENȚELE ÎN CARTIERE

Back To Top