- Cele șase trasee de transport județean din grupa 7 sunt singurele care nu au încă un operator desemnat prin licitație.
- Consiliul Județean a anunțat că reia procedura și, până la finalizarea acesteia, intenționează să prelungească actualul contract.
Printr-un proiect de hotărâre pe care-l vor discuta joi, aleșii județeni ar urma să prelungească Programului de transport public județean de persoane prin curse regulate în județul Prahova, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova în 2013. Măsura va fi valabilă „până la data finalizării procedurilor pentru încheierea, în condițiile Legii 99/2016, a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în județul Prahova pentru lotul 7 neatribuit, dar nu mai târziu de 31.12.2024.”
Lotul la care face referire proiectul este ultimul din cele 12 grupe de trasee din Prahova pentru care trebuie finalziată procedura de atribuire. Acesta include traseele 567 Ploiești - Vadu Părului, 568 Ploiești - Tomșani, 569 Ploiești - Fulga, 570 Ploiești - Sălciile, 571 Ploiești - Colceag - Parepa, 572 Ploiești - Cioceni - Ciorani.
Informațiile publicate anterior în SICAP arată că valoarea estimată a contractului pentru Lotul 7 este de 55.120.242 de lei, fără TVA.
În referatul de aprobare, inițiatorii proiectului arată că, „în urma celor trei proceduri competitive organizate în condițiile Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale, au fost atribuite un număr de 11 loturi din cele 12. Pentru grupa 7 de trasee urmează a fi reluată procedura de atribuire, astfel că ar fi imposibilă atribuirea până la data de 30.06.2024. Prin urmare, neasigurarea transportului pe traseele care fac parte din grupa mai sus menționată, ar conduce la imposibilitatea continuării desfășurării transportului județean de persoane în condiții de legalitate”.
Citiți și: ROBERTA ANASTASE, SENATOR: INIȚIATIVA LEGISLATIVĂ CARE VIZEAZĂ INTRODUCEREA AUTOBUZELOR PENTRU TRANSPORT ELEVI A FOST ADOPTATĂ
„Situația extraordinară și urgența reglementării sunt determinate de necesitatea asigurării continuității serviciului de transport județean de persoane pe baza licențelor de traseu și a programului de transport cu valabilitate până la data finalizării procedurilor pentru încheierea, în condițiile Legii 99/2016, a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate în județul Prahova pentru lotul 7 neatribuit, dar nu mai târziu de 31.12.2024.
Totodată, situația extraordinară este determinată de necesitatea evitării unor practici ilicite în activitățile de transport persoane, a evitării unor practici care au consecințe negative asupra siguranței și calității vieții populației, a calității serviciilor oferite de operatorii de transport.
Având în vedere că rezolvarea intereselor locuitorilor județului Prahova referitoare la transportul județean de persoane prin curse regulate este o problemă care nu suportă amânare, consider că se impune adoptarea de soluții imediate, respectiv, prelungirea valabilității Programului județean de transport persoane prin curse regulate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean Prahova nr. 11/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și prelungirea valabilității licențelor de traseu și a caietelor de sarcini aferente, deținute de către operatorii de transport pentru lotul 7 neatribuit până la data finalizării procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public județean, în condițiile Legii nr. 99/2016, dar nu mai târziu de data de 31.12.2024”, arată Cristian Apostol, vicepreședintele CJ Prahova, în documentația atașată proiectului de hotărâre.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană