Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

parc jianu
Categorie: Administraţie
  • Locul de joacă din zona Milcov, situat vizavi de Liceul Administrativ „Victor Slăvescu”, nu a mai beneficiat, de câțiva ani, decât de mici reparații.

Parcul din Jianu a fost împrejumuit cu o bandă, accesul în locul de joacă fiind interzis de câteva zile. Echipele SGU Ploiești au început deja înlocuirea gardului și repararea echipamentelor.

Parcul ajunsese într-o stare avansată de degradare: din pietrișul pus pe jos odinioară nu mai rămăsese aproape nimic, iar dotările fie nu mai funcționau corespunzător, fie erau rupte și reprezentau un pericol pentru copiii care se jucau acolo.

Potrivit anunțului afișat de SGU Ploiești, lucrările vor fi finalizate pe 24 noiembrie. 

Parcul a rămas singurul pentru copiii din zona Jianu - Milcov - Teleajen și chiar pentru multe dintre familiile de pe Democrației, după ce locul de joacă existent în apropiere, între blocuri, a fost desființat cu ani în urmă.

În zonă, societatea a intervenit și pentru curățarea vechiului parc, de lângă pod, pentru care există un proiect de amenajare a unei zone de promenadă.

Citiți și: SGU curăță zona dintre Jianu și Democrației. Aceasta urmează să fie amenajată

 

 

Back To Top