- Polițiștii de la InfoTrafic avertizează, duminică, asupra condițiilor meteo, anunțând că ninge în mai multe județe din țară.
- Drumarii au intervenit, deja, în Prahova, pe tronsonul din DN1 care traversează zona montană.
Potrivit InfoTrafic, sunt semnalate precipitații sub formă de ploaie pe raza județelor din sudul și estul țării, iar în zona montană a județelor Brașov, Covasna și Prahova, acestea sunt sub formă de lapoviță și ninsori.
„Pentru siguranța participanților la trafic, conducătorii auto trebuie să-și asigure o bună vizibilitate din autovehicul, prin curățarea parbrizului, lunetei şi a geamurilor laterale, să ruleze cu o viteză adaptată condițiilor de trafic și de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, să folosească frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulă pe un carosabil umed sau alunecos.
Reamintim că, pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, au adăugat polițiștii.
Citiți și: Vremea se răcește mai mult, începând de astăzi. Cod galben de ninsori și viscol, în Carpații Meridionali și de Curbură
Reprezentanții DRPD București și ai DRPD Brașov au anunțat că drumarii au intervenit deja pe drumurile naționale din zonele în care ninge.
Acum două zile, și conducerea CJ Prahova anunța că a inspectat baza de deszăpezire de la Bănești. „Este important să fim pregătiți. Vom asigura suplimentarea utilajelor, dar și a stocurilor de nisip și sare, în funcție de evoluția condițiilor climatice, astfel încât activitatea de deszăpezire să se desfășoare în condiții optime”, a declarat, la acel moment, președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
Vineri, reprezentanții CJ și ai Prefecturii au făcut inspecția utilajelor celor trei companii responsabile de activitatea de deszăpezire pe drumurile județene aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova, acoperind toate regiunile județului, astfel:
- Lotul 1 – Zona de Sud a județului: SC Coni SRL;
- Lotul 2 – Zona de Est a județului: SC RONI CIVIL INTEROUTE SRL;
- Lotul 3 – Zona de Vest a județului: SCDA Infrastructură SRL.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană