- Consiliul Local Ploiești a validat, vineri, dispoziția semnată cu o zi în urmă de primarul municipiului, Mihai Polițeanu, privind o rectificare bugetară.
„Este vorba despre o dispoziție de urgență pentru Termo Ploiești, astfel ca operatorul să plătească niște datorii către furnizor”, a declarat primarul Mihai Polițeanu, în fața consilierilor locali.
Dispoziția face referire la suma de 2.936.020 lei, repartizată de Ministerul Finanțelor municipiului Ploiești, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru echilibrarea bugetelor locale, „pentru achitarea plăților restante înregistrate în contabilitatea unității administrativ-teritoriale la data de 31.08.2024, pentru stingerea obligațiilor fiscale restante, precum și a celor care reprezintă condiție de achitare pentru înlesnirea la plată acordată/planul de reorganizare aprobat, potrivit legii, cuprinse în certificatul de atestare fiscală, la data de 31 august inclusiv, către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale ale furnizorilor de bunuri, servicii și lucrări care au de încasat sume restante de la furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat”.
Citiți și: Vot în Consiliul Local pentru plata ratei restante a Termo Ploiești. Componența comisiilor de specialitate
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană