• Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a notificat mai multe firme din zona Halelor Centrale, să dărâme terasele construite ilegal, altfel acestea vor fi puse la pământ de administrația locală.
• „Au 15 zile la dispoziție să le dărâme. Dacă nu, le dăm jos noi”, a scris acesta, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
În postarea sa publicată vineri, 3 ianuarie, Mihai Polițeanu precizează că mai multe terase care au fost construite fără avize au fost notificate să dărâme construcțiile pe care le-au ridicat fără avize, lângă clădirea Halelor Centrale.
„Am eliberat deja trotuarele de lângă platoul Halelor. Și continuăm. În pozele de mai jos vedeți terase construite fără avize sau fără respectarea proiectului avizat. Terase de întâmpinare au devenit construcții în toată regula. În cazul Halelor vorbim de un MONUMENT ISTORIC înscris în PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL AL ROMÂNIEI, asupra căruia s-a intervenit pentru că au vrut mușchii cuiva. Și până acum ne-am făcut că nu vedem cum e distrus patrimoniul nostru, cum nu se respectă legea, cum trotuarele ploieștenilor au fost ocupate abuziv.
La aceste 4 terase am trimis deja notificare. Au 15 zile la dispoziție să le dărâme. Dacă nu, le dăm jos noi. Și vom continua. Recomand ca cei care au făcut lucruri asemănătoare să le dea jos singuri.
Am zis de mai multe ori ceea ce știm cu toții: de foarte foarte mulți ani, Ploieștiul a devenit orașul nimănui. S-a construit fără avize sau fără respectarea lor, fiecare cum a vrut, pe domeniul public, au fost acaparate cu japca trotuarele. Orașul a ajuns să arate ca un ghetou. E timpul ca asta să se schimbe”, este mesajul primarului.
Postarea este însoțită de mai multe fotografii ale teraselor vizate.



- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană