Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

cseke attila vizita ploiesti
Categorie: Administraţie
  • Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, efectuează marți o vizită de câteva ore în județul Prahova.

  • Acesta a anunțat că vrea să discute cu autoritățile locale și județene, precum și să viziteze două obiective de investiții din municipiul Ploiești.

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, își va începe vizita la Ploiești în jurul orei 10.00, cu o întâlnire de lucru la care vor lua parte prefectul Emil Drăgănescu și președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu.

Citiți și: Plățile în cadrul PNI „Anghel Saligny” vor fi prioritizate. Noile investiții, ultimele pe listă

Aceasta va fi urmată, în jurul prânzului, de o vizită la sala de educație școlaă de la Școala „Nicolae Titulescu” Ploiești. Ulterior, ministrul va participa la inaugurarea creșei nou construite în zona de vest a orașului, pe Aleea Strungă, o unitate cu 40 de locuri realizată în cadrul unui proiect derulat prin Compania Națională de Investiții.

Citiți și: Noua creșă din Ploiești a fost finalizată

Back To Top