- La Ploiești a început curățenia de primăvară, lucrările urmând să se deruleze până la jumătatea lunii aprilie.
- Primarul municipiului a publicat graficul pe cartiere, dar și o listă a intervențiilor care vor fi derulate pe domeniul public, în cadrul acestei campanii.
Curățenia de primăvară va include plombări și lucrări de asfaltare, dar și întreținerea spațiilor verzi, a precizat Mihai Polițeanu după ce, recent, informa că la nivelul administrației locale se face inventarierea gropilor de pe șoselele din municipiu.
„Au fost măsurate deja 190 de gropi împărțite în două loturi. Suplimentar, au fost măsurate zone major afectate de pe 2 străzi, un sens giratoriu, 9 stații de autobuz și un trotuar. Toate acestea vor intra în reparații, care vor dura circa 20 de zile de la momentul începerii lucrărilor. Nu vom începe lucrările până nu suntem siguri de vreme bună, nu ne pemitem să aruncăm bani pe asfaltări la rece care sunt scumpe și nu sunt durabile”, spune acesta.
Pe străzile din oraș vor începe și intervenții pentru refacerea marcajelor rutiere. „Vom începe să renunțăm la vopseaua ieftină, dar extrem de proastă, pe care o folosim de ani de zile. Suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine și proaste. Trecem pe vopsea bicomponentă și prima zona vizată va fi Bvd. Republicii (între Piața Mihai Viteazul și intersecția cu Șoseaua Nordului/Vestului) pe ambele sensuri”, a anunțat edilul.
Citiți și: Mihai Polițeanu: 264 de gropi identificate pe străzile din Ploiești. În martie sper să terminăm reparațiile
Potrivit planificării, Blue Planet va interveni cu un număr de 28 de lucrători pentru măturat, curățat rigole, spălat trotuare, parcări, mobilier stradal., în timp ce 39 de angajați ai SGU se vor ocupa de curățarea spațiilor verzi, prin tăieri de regenerare gard viu, tăieri de corecție arbori, adunat și transport crengi și deșeuri vegetale.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană