- Primarul orașului Băicoi, Marius Constantin, a anunțat că a propus Consiliului Local demararea procedurii de ieșire din asocierea județeană ADI Apă Prahova.
- Propunerea a fost votată de consilierii locali.
„Din cauza numeroaselor probleme existente în ultimii ani în ceea ce privește serviciul de utilitate publică Alimentarea cu apa potabilă și Serviciul de canalizare în orașul Băicoi și a tarifului foarte mare aplicat de către operator/ Societatea Hidro Prahova, și suportat de către locuitorii orașului nostru, în ședința din luna ianuarie 2025 am propus Consiliului Local demararea procedurii de ieșire a orașului Băicoi din asocierea județeană ADI Apa Prahova.
Votul consilierilor a fost pentru ieșirea din aceasta asociere, 15 voturi pentru ieșire, o abținere (Hurloiu Alexandru - consilier), un consilier absent la ședință”, a anunțat primarul Marius Constantin.
Lista nemulțumirilor
Primarul orașului Băicoi a explicat și motivele nemulțumirilor legate de activitatea Hidro Prahova, făcând o listă a deficiențeleor:
„- foarte multe pierderi de apa din cauza avariilor apărute la rețelele de transport.
- lipsa presiunii apei în anumite cartiere ale orașului.
- intervenția târzie și deficitară a operatorului pentru a remedia avariile apărute (folosirea doapelor de lemn pentru repararea conductelor metalice ).
- situații în care unor abonați li s au solicitat să participe cu sume proprii pentru remedierea problemelor apărute la rețelele de alimentare cu apă deși avariile erau pe domeniul public.
- lipsa investițiilor anuale pe care operatorul trebuia să le realizeze în localitatea noastră.
- reparațiile neconforme realizate pe domeniul public în urma intervențiilor.
- tariful foarte mare pe care trebuie sa-l plătim pentru a beneficia de acest serviciu de utilitate publică.
- procentul mare (90%) aplicat pentru calcularea apei menajere din apa potabilă care este unul nereal dar care, de fapt, aproape că dublează valoarea facturii”.
Citește și Primul loc de joacă incluziv din Prahova, la Parcul Ploiești Municipal Vest
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană