- Administrația locală are în plan să reabiliteze, anul acesta, trei spații verzi, din vestul și sudul municipiului. În spațiul public au fost prezentate și câteva imagini, proiecții a felului în care ar urma să arate, fupă finalizarea lucrărilor, parcul din zona fostului Cinema Modern.
Primăria Ploiești va demara lucrări de reabilitare a trei zone verzi din municipiu, „urmând ca ritmul să crească accelerat în anii care vin”, după cum anunță primarul Mihai Polițeanu.
„Începem cu Parcul Pietricele (cel de lângă fostul cinema Modern) de pe Șoseaua Vestului și mai jos puteți vedea exemple de randare. Probabil vor mai fi modificări de soluții tehnice, dar așa va arată în mare parcul după reabilitare”, a transmis edilul, odată cu publicarea unor imagini reprezentând proiecții realizate în legătură cu acest proiect.




Tot anul acesta ar urma și reabilitarea spațiului verde din intersecția de la Cioceanu.
„Aceste prime două proiecte sunt realizate de colegi de la SGU și reabilitarea/reparațiile vor fi realizate tot cu colegi de la SGU. Îmi doresc să lucrăm cu SGU și aceste teste pilot vor fi testul pentru capacitatea lor de a realiza rapid și bine proiecte durabile și frumoase”, a anunțat Polițeanu.
Edilul a completat că „un al treilea proiect tehnic, care este mai complex, va fi finalizat în iunie 2025, urmând apoi execuția Este vorba despre liziera de vizavi de UPG, un spațiu generos pe o lungime considerabilă. E un proiect de care au nevoie și studenții, și locuitorii din Bariera București. La proiect lucrează deja firma care a realizat Parcul Liniei din Sectorul 6”
„Îmi doresc să facem mai multe anul acesta, o să vedem dacă avem capacitatea administrativă și financiară. Dar acesta este drumul pe care pornim: regenerare spații verzi din cartiere”, a conchis primarul.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană