- Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a transmis Guvernului o scrisoare oficială în care prezintă evenimentele care au adus municipiul în situația actuală și expune „situația critică generată de blocajul colectării deșeurilor”.
- Edilul solicită instituirea de urgență a stării de alertă.
Criza salubrității ajunge în atenția Guvernului. În scrisoarea deschis transmisă de Mihai Polițeanu, edilul detaliază acțiunile care au condus la situația actuală și subliniază necesitatea adoptării unor măsuri imediate „pentru protejarea sănătății publice”.
Scrisoarea este adresată premierului Marcel Ciolacu, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, ministrului Mediului, Mircea Fechet și secretarului de stat în MAI, Raed Arafat. Documentul arată că „Municipiul Ploiești se află într-o stare de urgență sanitară iminentă, colectarea deșeurilor municipale fiind blocată de 6 zile din cauza inacțiunii voite sau tacite a unor instituții publice județene.
Citiți și: Criza salubrității. Instituțiile de la care prefectul așteaptă puncte de vedere înainte de a decide dacă avizează starea de alertă solicitată de CLSU Ploiești
Situația pe scurt este următoarea:
1) Municipiul Ploiești a avut contractate servicii de salubritate în ultimii 8 ani prin intermediul unui contract între ADI Deșeuri Prahova și firma Bin Go Solutions (fostă Rosal/fostă UWS). Acest contract, expirat pe 15.01.2025, a atras nemulțumirile ploieștenilor în întreaga perioadă de desfășurare, Ploieștiul “beneficiind” de servicii de foarte proastă calitate;
2) Deși se știa că se apropie termenul de expirare a contractului, ADI Deșeuri Prahova nu a făcut niciun demers pentru o nouă procedură de achiziție pentru servicii de salubritate;
3) Astfel, s-a ajuns în situația în care operatorului de salubritate i-a expirat și valabilitatea contractului pe 15 ianuarie 2025 cât și, extrem de important, licența de operare pe 30.12 2024 (conform ordinului ANRSC nr. 25/23.01.2024), fără de care continuarea activității reprezintă faptă cu caracter penal. Această licență este expirată nu doar pentru municipiul Ploiești, ci pentru alte peste 30 de localități aflate în aceeași zonă;
4) Având în vederea nemulțumirea comunității ploieștene cu privire la calitatea serviciilor de salubritate și realitatea legală menționată, Municipiul Ploiești s-a retras din ADI Deșeuri prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 624/12.12.2024. În urma retragerii din ADI Deșeuri, a fost organizată conform legii procedura de selecție a unui nou operator de salubritate, care s-a încheiat pe 31.01.2025;
5) Pe 17 februarie 2025, după încheierea perioadei de mobilizare, noul operator era pregătit să înceapă activitatea de colectare și transport a deșeurilor municipale”.
În scrisoarea transmisă Guvernului, primarul municipiului acuză că activitatea de colectare a gunoiului „a fost blocată printr-o acțiune ilegală și conjugată a ADI Deșeuri Prahova și a APM Prahova, în complicitate cu Bin Go Solutions:
● Pe 10.02.2025, ADI Deșeuri și Bin Go Solutions au semnat un act adițional de prelungire a contractului cu intrare în vigoare din 31.01.2025 (!), în condițiile în care contractul expirase pe 15.01.2025 (!). Evident, actul este nelegal și lipsit de efecte juridice, fiind obiectul unei sesizări penale făcute de Primăria Municipiului Ploiești;
● Pe 12.02.2025, APM Prahova ne-a blocat accesul la toți operatorii de depozitare și tratare din județ printr-o adresă fără fundament legal, cu excepția celor care fac parte din grupul de firme agreate de ADI Deșeuri și care refuză să contracteze cu municipiul Ploiești (SWO și Vitalia);
● Pe baza actului adițional nelegal, în mai puțin de 24 de ore, pe 13 februarie, APM Prahova a dat fostului operator de salubritate o autorizație de mediu pentru teritoriul Ploieștiului, deși acesta nu mai avea contract cu Ploieștiul și nici licență de operare pe teritoriul UAT Ploiești. Prin această manevră, APM Prahova a blocat eliberarea autorizației de mediu pentru noul operator de salubritate;
● Ca urmare a acestor acțiuni, ANPM a delegat operațiunea de eliberare a autorizației de mediu la APM Mehedinți și a trimis Corpul de control la APM Prahova. Chiar și în aceste condiții, după ce APM Mehedinți a eliberat avizul tehnic necesar autorizației de mediu pentru noul operator, APM Prahova continuă să blocheze procedura prin refuzul de a emite un punct de vedere final”.
În continuarea, scrisorii, edilul amintește că, „între timp, CNSC a respins, prin Încheierea nr. 600/C4/387 din 14.02.2025, cererea vechiului operator Bin Go Solutions (fostă Rosal/fostă UWS) de suspendare a procedurii de achiziție a noului operator, iar Tribunalul București, prin hotărârea pronunțată în data de 20.02.2025, a respins cererea Bin Go Solutions, de emitere a unei ordonanțe președințiale care i-ar fi permis să continue activitatea în Ploiești”. În acest punct și ca urmare a imposibilității de a colecta deșeurile municipale timp de 5 zile, „Primăria Municipiului Ploiești a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență și a adoptat Hotărârea 1/21.02.2025 care prevede declanșarea stării de alertă și un set de măsuri imediate pentru ieșirea din criză. Hotărârea a fost trimisă Instituției Prefectului în aceeași zi pentru aprobarea stării de alertă. Instituția Prefectului a declanșat imediat analiza propunerilor”, se mai arată în scrisoarea transmisă la București.
Primarul Ploieștiului cerei intervenția MAI și a Ministerului Mediului
Municipalitatea solicită, în contextul descris mai sus, „sprijinul necesar din partea Ministerului Afacerilor Interne pentru ca Instituția Prefectului să aprobe starea de alertă în cursul zilei de luni, 24.02.2025”, precum și „sprijinul necesar din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor pentru deblocarea imediată a procedurilor de acordare a autorizației de mediu, precum și luarea măsurilor legale și administrative împotriva conducerii APM Prahova”. Totodată, administrația locală cere să fie luate „toate măsurile legale necesare pentru tragerea la răspundere a celor vinovați pentru situația creată”.
Duminică, primarul Ploieștiului i-a chemat pe parlamentarii de Prahova „la o discuție despre criza gunoaielor din Ploiești, declanșată de ADI Deșeuri, Bin Go Solutions (UWS/Rosal), APM Prahova și complicii acestora”.
Criza salubrității. Declarații Mihai Polițeanu, primar Ploiești >>> VIDEO AICI
Criza salubrității. Declarații Felix Bulearcă, deputat USR >>> VIDEO AICI
Criza salubrității. Declarații Laurențiu Plăiașu, senator AUR >>> VIDEO AICI
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană