- Prefectura Prahova a comunicat bilanțul verificărilor derulate în ultimele săptămâni, la agenți economici cu activitate în extragerea și prelucrarea agregatelor minerale, pe raza comunelor Râfov și Cocorăștii Colț.
- În unul dintre cazuri, autoritățile au înaintat o sesizare penală, existând indicii că balastiera funcționa ilegal.
Controalele au avut loc pe 29 ianuarie, respectiv 7 februarie, la balastierele din Cocorăștii Colț și din zona Râfov.
„În urma controlului, reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au constatat faptul că agentul economic verificat nu respecta obligația de a avea în dotare la punctul de încărcare, instalație de cântărire a bunurilor divizibile și/ sau a vehiculelor rutiere. Cu toate acestea, la fața locului a fost identificată o autobasculantă încărcată cu o cantitate de bunuri divizibile, motiv pentru care agentul economic a fost sancționat cu o amendă de 10.000 lei.
Din punct de vedere al existenței actelor de reglementare în domeniu, s-a constatat faptul că agentul economic deține autorizație de mediu, autorizație de gospodărire a apelor și permis de exploatare emis de Agenția Națioanală a Resurselor Minerale, în termenele legale de valabilitate”, au transmis reprezentanții Prefecturii, cu privire la cazul de la Cocorăștii Colț.
Citiți și: Control la o balastieră din Prahova, în urma sesizărilor făcute de localnici - video link
Lucrurile au fost ceva mai complicate în cazul balastierei verificate în zona Râfov.
„Ținând cont de faptul că la momentul controlului societatea verificată nu mai deținea acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor (autorizația de gospodărire a apelor a expirat la data de 11.03.2023, iar stația de sortare –spălare agregate identificată pe teren nu deține acte de reglementare), iar fapta constatată constituie infracțiune în domeniul apelor, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova au transmis o sesizare penală Inspectoratului Județean de Poliție Prahova în vederea tragerii la răspundere a vinovaților și recuperării prejudiciului adus autorității de gospodărire a apelor. De asemenea, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor Prahova s-au constituit parte civilă în dosarul penal.
Citiți și: Noi amenzi în urma controalelor la balastierele din Prahova
Din punct de vedere al respectării legislației din domeniul mediului, agentul economic a încălcat prevederile OUG nr.195/2005 privind protecția mediului, respectiv nu a solicitat și obținut autorizație de mediu pentru activitățile desfășurate de “stația sortare-spălare-concasare agregate minerale” de pe amplasamentul verificat. Față de cele constatate s-a aplicat sancțiune contravențională în cuantum de 60.000 lei.
Inspectorii de securitate și sănătate în muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova au aplicat două amenzi contravenționale în cuantum de 76.000 lei, una de 60.000 lei pentru muncă nedeclarată (au fost identificate trei persoane la momentul controlului care prestau activitate fără forme legale) și una de 16.000 lei pentru nerespectarea legislației din domeniul sănătății și securității în muncă.
Citiți și: Prefectura Prahova: În această locație se realizau exploatări neconforme. Sunt suspiciuni că nu există autorizații
n urma controlului, reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier au constatat că agentul economic nu respecta obligația de a avea în dotare la punctul de încărcare instalație de cântărire a bunurilor divizibile și/ sau a vehiculelor rutiere. Cu toate acestea, la fața locului a fost identificată o autobasculantă încărcată cu o cantitate de 10 mc piatră, motiv pentru care agentul economic a fost sancționat cu o amendă de 10.000 lei”, a precizat sursa citată.
Foto: Prefectura Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană