- Membrii echipelor de robotică de la CNILC Ploiești au obținut rezultate excepționale, anul acesta, la Campionatul Național de Robotică.
- Consilierii județeni discută, astăzi, propunerea de acordare a unui stimulent financiar pentru tinerii calificați la Mondialul care va avea loc în perioada 16 - 19 aprilie, în SUA, la Houston.
Proiectul aflat pe ordinea de zi a ședinței CJ Prahova de astăzi propune alocarea sumei de 252.000 de lei pentru membri ai echipelor de robotică de la CNILC Ploiești.
„Se aprobă acordarea de stimulente financiare membrilor echipelor de robotică «Eastern Foxes» și «InfO(1) Robotics» de la Colegiul Național «Ion Luca Caragiale» - Ploiești, care au participat la competiția «FIRST Tech Challenge România» – 2025. Stimulentul financiar se va acorda în mod nediscriminatoriu și va fi în cuantum brut de 12.600 lei/persoană. Acordarea sumei se va face în baza prezentării următoarelor documente: copie act de identitate/ certificate de naștere, dovada distincției obținute și declarație de consimțământ a cadrului didactic/ elevul major/ părintele/ tutorelui/ reprezentantul legal al elevului minor, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal”, prevede proiectul.
Suma totală brută a stimulentelor financiare este în cuantum de 252.000 lei și se va aloca din bugetul propriu al județului Prahova.
Citiți și: Ploieștiul are și anul acesta reprezentanți la Campionatul Mondial de Robotică din SUA. Rezultat excepțional pentru Eastern Foxes, echipa C.N. „I. L. Caragiale”
Eastern Foxes s-a calificat la Campionatul Mondial din SUA ca Finalist Alliance Captain. Echipa va fi însoțită și de Luca Pantelimon, membru al InfO(1) Robotics, calificat pe Dean's List, datorită calităților de lider demonstrate pe parcursul finalei naționale și nu numai.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană