- Consilierii locali vor analiza, vineri, într-o ședință extraordinară, patru proiecte privind trecerea temporară, din administrarea municipiului Ploiești în cea a CJ Prahova, a patru tronsoane de drumuri județene aflate la ieșirea din municipiu, în vederea modernizării lor.
Consiliul Județean Prahova a aprobat, luna trecută, hotărâri referitoare la cele patru sectoare de drumuri județene pe care intenționează să intervină, în vederea reabilitării, dar pe care trebuie mai întâi să le și preia în administrare, ceea ce poate fi realizat numai cu acordul Consiliului Local Ploiești. Astfel, inițiativele care vor fi dezbătute vineri de consilierii municipali se referă tocmai la acest transfer.
Citiți și: CJ Prahova preia în administrare mai multe tronsoane de drumuri județene, în vederea reabilitării
Proiectele vizează:
- DJ 101D (ieșirea spre București, până la giratoriul de la Tătărani), de la km 4+250 până la km 4+555
- DJ 101I (ieșirea spre Brașov), de la km 3+260 până la km 3+980
- DJ 102E (ieșirea spre Bucov), de la km 2+200 până la km 2+825
- DJ 129 (ieșirea spre Strejnic), de la km 3+600 până la km 3+933
„Direcția Tehnic Investiții, prin Serviciul Investiții și Reparații Drumuri, a executat doar lucrări de întreținere/reparații locale (plombe) pe Bulevardul Republicii (DJ101I), Bulevardul București (DJ101D), strada Mărășești (DJ129) și strada Ștrandului (DJ102E).
Precizăm faptul că Municipiul Ploiești a încheiat contractul de Servicii de Elaborare documentație tehnică, fază DALI, pentru obiectivul de investiții Reparație capitală străzi în municipiul Ploiești, respectiv străzile: Pompelor, Lupeni, Pielari, Gh. Gr. Cantacuzino (tronson cuprins între Șoseaua Vestului - centrul municipiului Ploiești), Bobâlna, Bd. Republicii (tronson cuprins între Șos. Nordului - limita Municipiului). La data prezentei (3 aprilie 2025 - n.r.), Municipiul Ploiești nu a alocat fonduri necesare pentru proiectarea și execuția lucrărilor menționate” se arată într-o adresă transmisă, la începutul lunii aprilie, de Direcția Tehnic Investiții din cadrul Primăriei Ploiești.
Update. Proiectele au fost aprobate.