Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Vineri, în cadrul concursului VINARIUM International Wine Contest, desfășurat la Ploiești, a fost lansat proiectul „Prahova – Ținutul Vinului”.
  • Inițiativa își propune valorifice potențialul viticol și turistic al județului.

Concursul VINARIUM a reunit anul acesta nu mai puțin de 1.346 de probe de vin din 22 de țări, inclusiv Africa de Sud, Australia, Franța, Italia și România. Impresionant este și faptul că 40% dintre probele înscrise provin din afara țării.

„În cadrul Consiliului Județean Prahova aveam un ADI înființat în 2022 la care am dat un restart. Ne-am propus să facem ceva în județul Prahova, mai ales că avem cu ce. Este important să valorificăm toate resursele județului. Acest proiect este coordonat de Consiliul Județean și de Camera de Comerț și Industrie, reunește 20 de localități, în care via nu este doar o cultură agricolă, ci parte din identitate, din memorie și din viitor”, a declarat Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Proiectul „Prahova – Ținutul Vinului” vizează susținerea enoturismului ca formă de dezvoltare pentru mediul rural. „Enoturismul înseamnă afaceri particulare, altele decât cele ale vinarilor, are o altă extensie economică în mediul rural. Poate fi un model pentru migrația inversă, poate fi șansa unei creșteri demografice”, a punctat Cătălin Păduraru, președintele concursului VINARIUM.

somelieri 2

somelieri 1

Citește și FOTO&VIDEO Sute de prahoveni au participat, vineri, la Bursa generală a locurilor de muncă

Back To Top