Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

măsuri împotriva ambroziei
Categorie: Administraţie
  • Autoritățile locale au demarat campania de sezon, împotriva ambroziei, dar avertizează că acțiunile au efect dacă în paralel sunt derulate acțiuni și punctual, pe terenurile private.
  • Cei care nu respectă aceste prevederi riscă amenzi usturătoare.

Administrația locală a demarat, la Ploiești, campania împotriva ambroziei.

Potrivit legii, ,,proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligația de a desfășura în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescenţe, respectiv, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice’’. Măsurile trebuie menținute până la sfârșitul perioadei de vegetație a plantei.

„Pentru buna desfășurare a acțiunilor de combatere a ambroziei și reducerea incidenței cazurilor de alergie la polenul plantei este necesară implicarea atât a persoanelor fizice, cât și juridice care dețin suprafețe de teren infestate, prin luarea măsurilor de combatere și distrugere a buruienii, în mod obligatoriu înainte de perioada de înflorire”, atrag atenția autoritățile locale.

Citiți și: 14 noi amenzi aplicate la Ploiești, în timpul acțiunilor vizând abandonarea deșeurilor pe domeniul public

Ambrozia (șt. „Ambrosia artemisiifolia“) este o plantă cu caracter invaziv, nocivă pentru sănătate, iar expunerea la polenul ei poate duce la apariția unor fenomene de tip alergic în perioada florescenței. Polenizarea plantei poate începe încă de la sfârșitul lunii iulie, cele mai mari concentrații de polen în aer înregistrându-se în lunile august și septembrie.

Potrivit legii, nerespectarea obligațiilor legale privind luarea de măsuri împotriva ambroziei reprezintă contravenţie și se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Prezența plantei poate fi semnalată la dispeceratul Primăriei Municipiului Ploiești - tel. 0244 - 984, la Compartimentul Protecția Mediului, din cadrul RASP Ploiești – tel. 0244 - 541.071 int. 114, la Serviciul de Gospodărire Urbană - tel. 0244 - 977, la Poliția Locală Ploiești - tel. 0244-954.

 

Back To Top