- Primăria Ploiești a lansat procedura de achiziție în vederea atribuirii contractului de execuție pentru lucrările din prima etapă a proiectului „Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor”.
- Este vorba, de fapt, despre modernizarea zonelor din fața celor două gări.
Modernizarea zonelor din fața Gării de Sud și a Gării de Vest ar costa aproximativ 48,4 milioane de lei, fără TVA. Municipalitatea a depus cerere de finanțare, în acest sens, prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
Lucrările prevăzute în proiectul privind modernizarea zonelor din fața gărilor Sud și Vest:
• Amenajare Piața 1 Decembrie 1918 (Zona Gara de Sud);
• Amenajare zonă Gara de Vest;
•Construire clădire stație de așteptare (Zona Gara de Sud);
• Construire Park & Ride în Piața 1 Decembrie 1918 și în zona Gara de Vest;
• Stații de așteptare călători;
• Pasaj Pietonal Subteran (Zona Gara de Sud);
• Rețea de contact troleibuz în Piața 1 Decembrie 1918 și în zona Gării de Vest;
• Sistematizare, desființări, creare și refacere accese;
• Amenajări protecția mediului;
• Devieri, refaceri, protejări rețele edilitare în zona Piața 1 Decembrie 1918;
• Devieri, refaceri, protejări rețele edilitare în zona Gării de Vest;
• Branșamente şi racorduri reţele edilitare
Durata contractului va fi de 17 luni, menționează anunțul din SEAP.
Citiți și: Ploieștiul solicită finanțare de peste 80 de milioane de lei, din fonduri europene, pentru refacerea zonei centrale a orașului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană