Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

epurare
Categorie: Administraţie
  • Consilierii locali ploieșteni au dezbătut, luni, proiectul care prevedea „preluarea din administrarea RASP a ansamblului de bunuri ce formează stația de epurare a municipiului Ploiești și transmiterea în concesiune societății Apanova Ploiești”.
  • Deși a fost votat de majoritatea consilierilor locali, proiectul a generat o dezbatere legată de datoriile de zece milioane de euro.

„Am înțeles de la doamna viceprimar (Zoia Staicu, n.r.) că, față de proiectul propus, rămâne în aer articolul trei prin care se aprobă preluarea integrală a obiectivului, cu întreg activul și pasivul patrimonial și introducerea acestuia în evidențele unității administrativ-teritoriale. Am înțeles că ar trebui să găsim o lămurire la acest articol”, a declarat președintele de ședință, consilierul Gheorghe Sârbu. „E vorba de pasiv, de cele zece milioane de euro datorii pe care le are acum RASP. Toată lumea e de acord că scăpăm de penalitățile de 500.000 de euro pe lună pe care le plătim la acest moment. Colegii de la Juridic au spus că nu se poate să trecem și pasivul”, a explicat primarul Mihai Polițeanu. „De vreo 15 ani ne luptăm să rezolvăm problema stației de epurare. Problema e să nu aruncăm acest parteneriat în aer. Apanova nu e de acord să plătească aceste penalități”, a adăugat Sârbu. „Nici noi nu avem temei legal să preluăm aceste penalități. Soluția ar putea fi o hotărâre judecătorească”, a intervenit șeful Departamentului Juridic, Mihaela Constantin.

„În sfârșit, mai vedem”

„Aceste sume s-au acumulat ca urmare a faptului că începând cu luna septembrie 2024 RASP a funcționat fără autorizație, fără licență, fără aviz de Mediu. Primăria era obligată să găsească o soluție. Problema nu a fost cauzată de RASP, ci de către Primărie. Primăria trebuie să știe că Regia este plătitoare de timbru și va fi pusă în situația să vină la Primărie să ceară patru milioane de lei taxă de timbru pentru a da, culmea, tot Primăria în judecată”, a declarat viceprimarul Zoia Staicu. „Nu putem obliga Apanova să preia aceste datorii”, a conchis Gheorghe Sârbu.

Ulterior dezbaterii, proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor locali. „În sfârșit, mai vedem”, a psus Sârbu după ce consilierii locali și-au exprimat votul.

Video aici

Citește și VIDEO / Doi noi consilieri în Consiliul Local Ploiești: Valentin Niculcea (PNL) și Adrian Crețu (România în Acțiune) au depus jurământul

Back To Top