- Primăria Ploiești lansează luni consultarea publică pentru noul Plan Urbanistic General.
- Cetățenii vor putea să își exprime direct opiniile și să contribuie astfel la conturarea unui PUG adaptat nevoilor orașului.
Campania de consultare pentru noul PUG se derulează sub sloganul „Ploiești 2045: un oraș redefinit prin inteligență, sustenabilitate și coeziune, unde trecutul industrial devine fundația viitorului inovator”.
„Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu echipa de proiectare VEGO CONCEPT ENGINEERING, anunță deschiderea procesului de consultare publică pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG), documentul strategic ce va ghida dezvoltarea orașului nostru în următorii ani.
Procesul de consultare se desfășoară în etapa de elaborare a studiilor de fundamentare. Cetățenii vor putea să își exprime direct opiniile, contribuind astfel la conturarea unui P.U.G. adaptat nevoilor reale ale Ploieștiului.
Planul Urbanistic General (P.U.G.) este un document strategic, ce trasează̆ liniile directoare ale dezvoltării urbane pentru următorii 20 de ani, iar conturarea noului P.U.G. al municipiului Ploiești implică o analiză complexă a realităților actuale și o proiecție riguroasă a nevoilor viitoare ale comunității noastre.
Implementarea acestui proiect de anvergură se va realiza printr-o strânsă colaborare între Primăria Municipiului Ploiești și VEGO Concept Engineering. Compania respectivă proiectează și transpune în GIS documentația P.U.G., municipiul nostru beneficiind, astfel, de avantajele oferite de această tehnologie. GIS permite o vizualizare clară și o analiză spațială a datelor, facilitând luarea deciziilor informate și optimizarea dezvoltării urbane”, explică reprezentanții Primăriei.
Citiți și: La Ploiești, documentațiile urbanistice trebuie depuse atât în format fizic, cât și în format digital
Potrivit acestora, elaborarea și actualizarea în format GIS a PUG-ului pentru Municipiul Ploiești va asigura o mai bună coordonare a proiectelor, o gestionare eficientă a resurselor și datelor și o transparență sporită în procesul de planificare urbană integrată.
Cetățenii municipiului Ploiești, reprezentanții mediului de afaceri și profesioniștii din diverse domenii vor putea să transmită propunerile lor completând chestionarele tematice special create pentru fiecare din cele 16 teme fundamentale, de la mobilitate și mediu, la dezvoltare economică și patrimoniu.
Chestionarele vor fi disponibile online, începând de luni, 21 iulie, și vor putea fi accesate pe site-ul oficial al Primăriei municipiului Ploiești (www.ploiesti.ro ), la secțiunea dedicată PUG.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană