- Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova, a salutat votul prin care Consiliul Local Ploiești a aprobat constituirea comisiei de negociere pentru achiziția sălii unde antrenorul Titi Tudor pregătește zeci de sportivi.
- Nanu a declarat că sprijinirea sportului și prețuirea campionilor trebuie demonstrate „prin fapte, nu doar prin aplauze”.
„Consiliul Local Ploiești a aprobat proiectul privind constituirea comisiei de negociere pentru achiziționarea sălii în care se antrenează zeci de sportivi sub îndrumarea unuia dintre cei mai respectați antrenori din țară – domnul Titi Tudor. Este un vot care vine după multe apeluri publice, după demersuri clare și susținute din partea celor care cred în forța sportului și în valoarea oamenilor care au făcut performanță. M-am implicat în această cauză cu toată convingerea că merităm să ne prețuim campionii – nu doar în aplauze, ci și în fapte. Aici, în această sală modestă, se formează caractere. Se clădește viitorul. Peste 40 de sportivi se antrenează zilnic, unii cu medalii internaționale la gât, alții cu speranța unui drum mai bun în viață.
Momentul în care Titi Tudor a izbucnit în lacrimi în timpul ședinței ne-a atins pe toți. Nu a fost o cerere de ajutor pentru el, ci pentru generațiile de tineri care merită o șansă, un spațiu, un antrenor care să le fie sprijin.
Mă bucur că am putut contribui la acest prim pas. Și mulțumesc tuturor celor care au susținut acest proiect – colegilor din PSD Ploiești, domnului Bogdan Toader, consilierilor locali care au înțeles că sportul nu e opțional, ci esențial”, a transmis Virgiliu Nanu, președintele PSD Prahova.
Citește și Proiect de majorare a tarifelor de parcare, la Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană