Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

lucrări apă canalizare ploiești
Categorie: Administraţie
  • În cartierul Ploiești Vest a început organizarea de șantier pentru demararea lucrărilor la introducerea rețelei de alimentare cu apă.

„A început organizarea de șantier în Mitică Apostol pentru începerea lucrărilor privind introducerea rețelei de apă”, a anunțat primarul Mihai Polițeanu, care miercuri seară a făcut și o vizită de lucru în cartierul Ploiești Vest.

„Lucrările vor dura aproximativ un an și, pe lângă acestea, trebuie rezolvate și problemele istorice generate de vechile intervenții – în special execuția catastrofală a canalizării pe câteva străzi din cartier.

La final, după 35 de ani, unul dintre cartierele uitate ale Ploieștiului – Mitică Apostol – va intra, în sfârșit, în secolul 21 în ceea ce privește utilitățile de bază.

În ceea ce privește asfaltul, e un proiect separat care poate deveni realitatea doar după finalizarea lucrărilor la canal-apă”, a precizat edilul.

La fața locului au fost aduse utilajele și echipamentele necesare realizării rețelei, iar zona dedicată șantierului a fost împrejmuită.

Citiți și: Când vor fi gata lucrările la rețelele de apă și canalizare în cartierul Mitică Apostol. Termenele anunțate de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu

 

 

Back To Top