- SGU Ploiești reclamă actele de vandalism prin care au fost distruse corpurile de iluminat din Parcul Libertății.
- Din fericire, autorii faptelor au fost depistați, iar prejudiciul a putut fi recuperat.
„Cu toții ne dorim un oraș mai frumos și locuri în care să ne putem relaxa, iar Parcul Libertății este unul dintre acele spații de care ar trebui să fim cu toții mândri. Totuși, unii dintre cei care trec pragul parcurilor aleg să înțeleagă libertatea ca pe o scuză pentru a nu respecta locul, dar mai ales pe ceilalți.
Vorbim concret despre vandalizarea a 22 de corpuri de iluminat amplasate în Parcul Libertății din Ploiești!
Din fericire, cu ajutorul celor de la Secția de Poliție Nr. 3 din Ploiești dar și al Grup Feroviar Român S.A, prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar angajații SGU Ploiești au remediat problema, astfel încât să ne putem bucura din nou în siguranță de liniștea serilor de vară, într-un loc special”, au transmis reprezentanții societății.
Nu este prima dată când aceștia atrag atenția asupra distrugerilor provocate pe domeniul public. Din păcate, în unele cazuri, făptașii rămân necunoscuți, prejudiciul nu este recuperat, iar cei care plătesc sunt, în final, ploieștenii.
Foto: SGU Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană