- Primarul Ploieștiului a anunțat că va convoca pentru joi, 14 august, o nouă ședință extraordinară a Consiliului Local, după ce aceasta nu a putut fi ținută luni, la prima convocare, din lipsă de cvorum.
Cu doar șase consilieri prezenți în sală și unul în on-line, ședința Consiliului Local Ploiești programată pentru luni, 11 august, nu a putut avea loc.
„Voi convoca o nouă ședință pentru ziua de joi, 14 august.
Amintesc că pe ordinea de zi au fost și vor fi și joi:
1. Rectificări bugetare necesare plăților obligatorii pentru buna funcționare prezentă și viitoare a sistemului de termoficare;
2. Aprobarea studiului de fezabilitate pentru centrul de colectare a deșeurilor voluminoase, finanțat prin PNRR și devenit urgență din cauza riscului tăierii finanțării acestuia prin măsurile de austeritate ale Guvernului;
3. Aprobarea documentației (studiu de fezabilitate) pentru transformarea lizierei de vizavi de UPG într-un parc modern, etapă fără de care nu se poate trece la proiectul tehnic”, a transmis primarul Mihai Polițeanu.
Citiți și: Ședința Consiliului Local Ploiești, amânată din lipsă de cvorum
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană