Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Primăria Ploiești continuă acțiunea de eliberare a domeniului public prin desființarea chioșcurilor amplasate ilegal.
  • După intervențiile din ultimele zile ale echipelor SGU Ploiești, autoritățile anunță noi măsuri în Colonia Teleajen, unde cel puțin trei chioșcuri urmează să fie ridicate în această săptămână.

„Continuă acțiunea de desființare a chioșcurilor amplasate ilegal pe domeniul public.

În ultima perioadă s-a intervenit în Strada Democrației, Șoseaua Vestului și Bulevardul București. În aceste zone au fost desființate încă 3 chioșcuri.

Menționăm că mai există chioșcuri asupra cărora nu se poate interveni momentan, din cauza unor litigii aflate în derulare.

Urmează 5 chioșcuri aflate în Colonia Teleajen. În funcție de logistica disponibilă și programul utilajelor, se estimează că cel puțin 3 dintre acestea pot fi desfințate în cursul acestei săptămâni”, a transmis primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.

Citește și Mihai Polițeanu, primar Ploiești: „Unii aleși locali nu au învățat nimic din votul ploieștenilor de anul trecut”

Back To Top