Programul Operaţional Regional 2007-2013, gestionat de MDRAP, va finanţa pasajul destinat să soluţioneze problemele de trafic din nordul municipiului Ploieşti. Astfel, vor fi construite cu fonduri europene pasajul rutier superior de tip giraţie pe drumul judeţean DJ102 şi legăturile cu DN1B, prin bretele de acces denivelate.
Contractul de finanţare a fost semnat astăzi, 11 ianuarie, la Ploieşti, de vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, de Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, în calitate de beneficiar al finanţării, şi de Liviu Muşat, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia.
Contractul prevede ca suma de 13,92 milioane euro, adică 80,35% din valoarea totală eligibilă a proiectului, să fie alocată din fonduri europene nerambursabile. Valoarea totală a proiectului este de 17,7 milioane de euro.