Ploieștiul ar putea avea, în curând, o a doua substație de ambulanță, amplasată la Stadionul „Ilie Oană”, pentru a reduce timpul de intervenție în partea de est a orașului și a crește șansele de salvare a vieților.
La Ploiești urmează să fie înființată o nouă substație de ambulanță, menită să reducă timpii de intervenție în zonele cele mai afectate de lipsa promptitudinii serviciilor medicale de urgență. Potrivit prefectului județului Prahova, Daniel Nicodim, municipiul are în prezent un singur punct de plecare al ambulanțelor, în timp ce alte orașe similare beneficiază de două sau chiar trei, ceea ce influențează în mod direct eficiența intervențiilor și, implicit, salvarea de vieți omenești.
Consilierul local Valentin Marcu a explicat că noua substație va fi amenajată într-un spațiu pus la dispoziție de Clubul Sportiv Municipal, la Stadionul „Ilie Oană”, cu acces dinspre strada Vlahuță. Aceasta va deservi în special cartierele Mihai Bravu, Democrației, Gheorghe Doja, Bereasca și întreaga zonă de est a orașului. Proiectul prevede funcționarea a patru ambulanțe în cadrul substației.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană