Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

stadiu lucrări laboratorului
Categorie: Administraţie
  • Primarul Ploieștiului a verificat, din nou, stadiul lucrărilor de pe str. Laboratorului.
  • Noua legătură între nordul și vestul Ploieștiului ar fi trebuit să fie gata de câteva luni.

„Stadiul lucrărilor pe Străpungerea Laboratorului. În continuare întârzierea nu a fost recuperată. Constructorul primește în continuare penalități”, a transmis Mihai Polițeanu, după cea mai recentă vizită pe șantierul acestui obiectiv.

Lucrările ar fi trebui încheiate la începutul verii, potrivit primului termen anunțat de edil. Ulterior, acesta a precizat că ar mai putea dura încă două luni.

La jumătatea lunii august, Polițeanu a precizat că, din cauza lucrărilor, constructorul a fost penalizat.

Citiți și: PLOIEȘTI. Constructorul de pe str. Laboratorului, penalizat pentru întârzieri. Lucrarea trebuia să fie gata de două luni

„Sunt nemulțumit de stadiul lucrărilor. În ultimele 2-3 săptămâni mai recuperaseră din întârziere. Am aflat acum că mai întârzie o săptămână fiindcă a fost o mică modificare de proiect, au mutat giratoriul și au intrat pe zona în care erau cablurile de electricitate. Asta înseamnă refacerea lucrărilor pe o porțiune mică, e adevărat, de 10 - 15 m, dar înseamnă noi săpături pentru mutarea cablurilor de electricitate. Până să comită această gafă, recuperaseră din întârziere, trebuia venit doar cu ultimul strat de asfalt și montate gardurile pe o porțiune. A început și montarea stâlpilor de electricitate.

Nu mă mai hazardez să dau un termen. În teorie, ar trebui să fie gata la sfârșitul lunii, dar nu îmi mai asum un termen. Constructorul a intrat pe penalități și, cu cât întârzie mai mult, cu atât va pierde mai mulți bani”, a transmis edilul într-un mesaj video, apreciind că „proiectul acesta este unul dintre cele mai rușinoase”.

Back To Top