Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

parcări rezidențiale proiect respins
Categorie: Administraţie
  • Propunerea privind închirierea, către locatari, a locurilor din parcările rezidențiale nu a întrunit numărul necesar de voturi, astăzi, în ședința Consiliului Local Ploiești.

Proiectul referitor la parcările rezidențiale a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, la exact o lună după ce a fost respins prima dată de aleși. La momentul votului, consilierul local Paul Palaș (PSD) a propus un amendament ca, pentru fiecare zonă, tariful prevăzut pentru închiriere să fie redus cu 100 de lei. Un alt amendament a fost propus de consilierul local Raluca Dumitru (Mișcarea Noi, Ploieștenii), referitor la contul în care ar fi urmat să fie colectate sumele achitate de ploieștenii care ar fi ocupat locuri în parcările din cartiere.

Ambele modificări au fost aprobate de consilieri însă, la momentul votării proiectului în ansamblu, s-au abținut de la vot aleșii locali din partea PNL, România în Acțiune, doi consilieri USR și unul AUR, iar din partea PSD a fost un vot „împotrivă”. Cu numai 10 voturi „pentru”, proiectul nu a fost adoptat.

Regulamentul referitor la atribuirea, contra cost, a locurilor din parcare din cartiere a mai fost respins o dată, în ședința de la finalul lunii trecute.

Citiți și: Parcările rezidențiale. Proiectul de regulament pentru atribuirea pe bani a locurilor de parcare a fost respins de Consiliul Local Ploiești

 

Back To Top