- Consiliul Județean Prahova a obținut și a doua autorizație de construcție necesară pentru centura Bușteni - Azuga.
- Investiția se ridică la 844 milioane lei, iar lucrările ar trebui finalizate în aproximativ doi ani și jumătate.
„Consiliul Județean Prahova a obținut și cea de-a doua autorizație de construire pentru Centura Ocolitoare Azuga - Bușteni, un proiect strategic pentru fluidizarea traficului și dezvoltarea zonei montane”, a anunțat președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.
„Obținerea acestei autorizații de construire este rezultatul unu proces amplu de documentare și colaborare instituțională. Este un pas concret spre o infrastructură rutieră modernă pe Valea Prahovei, care va aduce beneficii reale atât pentru turiști, cât și pentru locuitorii din zonă”, a completat acesta.
Șoseaua va avea 9,4 km, scopul acesteia fiind reducerea timpilor de deplasare și la creșterea confortului rutier pe Valea Prahovei unde, în prezent, mii de mașini sunt blocate pe DN1, mai ales în perioadele cu vacanțe și în weekend.
Valoarea lucrărilor este de aproximativ 844 milioane lei (cu TVA), lucrările urmând să dureze 30 de luni.
Citiți și: Se circulă pe centura orașului Mizil. Noua șosea, destinată în special traficului greu - VIDEO LINK
„Au început deja lucrările pe raza orașelor Azuga și Bușteni. Nu este doar un proiect local, ci un element esențial al coridorului de mobilitate nord-sud, care va asigura o legătură rapidă între București, Brașov și zona montană”, subliniază prezentarea publicată de președintele CJ.
Proiectul este implementat în baza unui Acord de parteneriat semnat între CNAIR și Consiliul Județean Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană