- Reprezentanții Consiliului Județean Prahova atrag atenția că termenul realist pentru reluarea alimentării cu apă în localitățile afectate de criză este luni, 8 decembrie. Acesta este, de fapt, scenariul optimist valabil dacă toate etapele care trebuie parcurse de acum încolo se vor derula fără probleme.
- CJ a explicat, după ședința de luni, de ce mai durează încă o săptămână ca lucrurile să revină la normal în localitățile cu probleme.
- Criza afectează peste 100.000 de locuitori.
Precizările CJ Prahova privind criza apei vin după ședința de lucru convocată de președintele instituției, Virgiliu Nanu. La întâlnirea care a avut loc luni după-amiază, la Barajul Paltinu, au participat reprezentanți de la Apele Române - Gheorghe Ciurea și Marilena Stoian, Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ) - Bogdan Chițescu, Hidro Prahova - Andrei Bontic , Hidroelectrica - Marius Vîlcescu, prefectul de Prahova - Daniel Nicodim, directorul DSP Prahova - Cătălin Albu, precum și primarii din Câmpina, Băicoi, Florești, Cornu și Breaza.
„Președintele CJ Prahova a adresat invitații oficiale și Ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, precum și primarilor localităților afectate, pentru ca toți factorii implicați să poată discuta direct, în aceeași locație, situația reală de la baraj, cauzele opririi alimentării cu apă și pașii tehnici necesari reluării furnizării”, precizează reprezentanții Consiliului Județean Prahova.
În comunicatul transmis ca urmare a acestei ședințe, sursa citată subliniază că „distribuția apei a fost oprită ca urmare a deciziei furnizorului Apele Române, care nu a mai putut livra apă brută către ESZ și, ulterior, către Hidro Prahova, din cauza turbidității extreme și a imposibilității tratării acesteia. Hidro Prahova NU a oprit alimentarea cu apă în sistem. Hidro Prahova NU a avut apă în rețea și nu putea distribui apă care nu a fost furnizată de Apele Române. Acest lucru trebuie înțeles corect de toți cei afectați: blocajul s-a produs înainte de intrarea apei în sistemul de tratare și distribuție local”.
Președintele CJ Prahova le-a cerut responsabililor prezenți explicații privind modul în care a fost gestionată intervenția de la baraj, cauzele reale ale opririi livrării apei brute către rețea, stadiul lucrărilor și al verificărilor, dar și privind durata procesului tehnic necesar reluării furnizării apei.
Citiți și: CRIZA APEI. Localitățile afectate vor fi alimentate cu apă cel mai devreme luni dimineață. Prefect: „Cer Ministerului Mediului să-și adune specialiștii, iar când îi trimite să găsească o soluție să nu se mai certe între ei”
„După prezentările instituțiilor, s-a stabilit următorul parcurs tehnic:
1. Astăzi, în jurul prânzului, nivelul apei din Barajul Paltinu este estimat să atingă cota de 626 m, permițând captarea apei prin priza de semiadâncime a Apelor Române.
2. Apa captată va fi transmisă către ESZ Prahova. – Traseul durează aproximativ 2 ore.
3. La Stația de Tratare Voila, apa trebuie să rămână 48–72 de ore pentru:
- decantare
- filtrare
- stabilizarea parametrilor fizico-chimici și bacteriologici
- analize conform OG nr. 7/2023
- amorsarea completă a stației
4. Ulterior, apa va fi preluată de Hidro Prahova, care o va filtra și regla înainte de distribuție.
5. Distribuția către consumatorii finali necesită încă aproximativ 48 de ore”, explică reprezentanții CJ Prahova.
În aceste condiții, termenul „realist” pentru reluarea alimentării este dimineața zilei de luni, 8 decembrie, acesta fiind însă cel mai optimist scenariu, valabil „dacă toate etapele se desfășoară fără perturbări”. „Orice alt termen apărut în spațiul public este lipsit de fundament tehnic”, a mai precizat sursa citată.
„Criza poate fi depășită doar dacă instituțiile cooperează direct, comunicarea rămâne transparentă, fiecare etapă tehnologică este respectată, iar responsabilitatea este asumată fără echivoc”, a declarat Virgil Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, care le-a cerut instituțiilor implicate în gestionarea acestei situații să prezinte doar date exacte, verificabile.
Potrivit CJ Prahova, criza apei afectează, la acest moment, 13 localități din Prahova (Câmpina, Breaza, Băicoi, Adunați, Poiana Câmpina, Cornu, Șotrile, Bănești, Brebu, Telega, Florești, Vărbilău și Aluniș) și două din Dâmbovița.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană