Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Primarul municipiului Câmpina, Irina Mihaela Nistor, a adresat ministrului Mediului o scrisoare deschisă în care reproșează lipsa de comunicare și cere sprijin pentru finanțarea unor puțuri de mare adâncime.
  • Proiectul este considerat vital în contextul crizei apei care afectează peste 100.000 de oameni.

O scrisoare deschisă adresată ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor a fost transmisă vineri de primarul municipiului Câmpina, Irina Mihaela Nistor, în contextul crizei apei potabile care afectează orașul. Edilul își exprimă public nemulțumirea față de faptul că ministrul a tranzitat Câmpina în drum spre barajul Paltinu fără a se opri pentru discuții cu autoritățile locale sau cu oamenii afectați. „Am aflat de la televizor că aseară că ați trecut prin Câmpina, în drum spre Barajul Paltinu. Sincer, mă așteptam să treceți și pe la noi, să vorbiți cu noi, să ne întrebați dacă mai putem, dacă avem nevoie de ceva. Măcar o vorbă bună”, scrie primarul în deschiderea mesajului.

Irina Nistor subliniază că instituțiile aflate în subordinea Ministerului Mediului sunt direct implicate în gestionarea situației și reproșează lipsa unui dialog direct. „Dacă doar ați traversat Câmpina fără să opriți, atunci folosesc acest mod de comunicare... să ne explicați de ce considerați că suferința a peste 100.000 de locuitori este o problemă de "micromanagement". Criza apei care afectează Municipiul Câmpina continuă să aibă consecințe asupra vieții locuitorilor și a generat o îngrijorare profundă în comunitate”.

În scrisoare, edilul a anunțat că, în plan local, Comitetul Local pentru Situații de Urgență a aprobat inițierea procedurilor pentru realizarea unor puțuri de mare adâncime, menite să devină o sursă alternativă de apă potabilă pentru municipiu. Costurile depășesc posibilitățile bugetare ale autorităților locale. „Doamnă Ministru, vă luați un angajament în fața comunității din Câmpina? Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor își asumă sprijinirea acestui proiect, prin alocarea fondurilor necesare realizării puțurilor de mare adâncime?”, a întrebat primarul municipiului Câmpina.

„Avem nevoie de garanții clare că instituțiile statului sunt alături de noi într-un moment atât de dificil. Avem nevoie de garanții că nu se vor mai repeta astfel de situații. Vă solicităm, așadar, să analizați cu prioritate includerea acestui proiect în programele de finanțare și să comunicați public, de îndată, poziția Ministerului...”, a adăugat Irina Nistor.

Citește și Colegiul Medicilor atrage atenție că şi activitatea medicilor de familie şi a celor din ambulatoriu este afectată de lipsa apei

Back To Top