Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Administraţie
  • Ședința extraordinară a Consiliului Local Ploiești de marți a fost marcată de un schimb tensionat de replici între primarul Mihai Polițeanu și consilierul Mihai Apostolache.
  • Divergențele au pornit de la explicațiile privind trecerea finanțării pe un alt program european și de la acuzațiile legate de întârzierea implementării.

Marți, în cadrul unei ședințe extraordinare, consilierii locali ploieșteni au dezbătut aprobarea proiectului privind prelungirea legăturii rutiere între Gara de Sud și Gara de Vest. Discuția a fost pigmentată cu un schimb de replici între primarul Mihai Polițeanu și consilierul local Mihai Apostolache.

„Este procedura de trecere de pe POR pe PRSM a banilor pe care îi avem alocați Ploieștiului pentru zona de mobilitate, 23,3 milioane de euro. Este vorba de două proiecte foarte întârziate, unul fazat, cel despre care vorbim, și cel care privește refacerea piețelor din fața celor două gări, a fost direct redepus pe PRSM. Termenul de impleentare era 31.12.2025, ceea ce era evident că nu se poate întâmpla”, a explicat primarul Mihai Polițeanu.

Replica a venit imediat din partea consilierului Mihai Apostolache: „Am ajuns să discutăm depre un astfel de proiect pentru că ieri s-a semnat rezilierea contractului de finanțare pe proiectul anterior. Argumentația este că se depune același proiect pe altă axă, dar se știa de la începutul acestui mandat care era termenul limită. La fel de bine se știa că un astfel de proiect nu poate fi implementat într-un termen atât de scurt. Modificarea indicatorilor tehnico-economici a avut drept consecință dublarea valorii neeligibile a proiectului”.

În acel moment, primarul Polițeanu a fost auzit spunând, fără microfon: „Spune prostii”. Chiar și așa, afirmația a fost auzită de consilierul Apostolache, care și-a întrerupt expunerea și a cerut explicații: „Despre ce prostii vorbim? Nu am dreptul să mă exprim? Ar trebui să vă cereți scuze, nu înțeleg de unde acest comportament”.

„Nu mai vă enervați”

Apostolache a continuat, invocând costurile deja suportate: „Au fost cheltuiți bani pentru exproprieri și observ că nu spuneți că municipalitatea să dea banii înapoi”. În replică, Milena Perpelea, șeful Serviciului Relații Internaționale, a confirmat că valoarea rambursării este de 6,2 milioane de lei.

„Nu am cerut niciodată schimbarea indicatorilor tehnico-economici, suma neeligibilă a reieșit din licitație, a fost o ofertă mai joasă. Suma eligibilă alocată Ploieștiului este de 23,3 milioane de euro, indiferent ce am face noi. Cele două proiecte acoperă integral această sumă. Iertați-mă, ați livrat niște informații complet false, de aceea m-am enervat”, a explicat primarul Polițeanu.

Apostolache a replicat din nou: „Fac apel la dumneavoastră să nu mai vă enervați. Dețineți o funcție publică și trebuie să vă păstrați calmul, mai ales când trebuie să luați decizii. Poate sunt momente mai puțin plăcute, dar trebuie să discutăm. Nu accept să mă puneți la zid cu afirmații de acest fel. Nu aveți niciun drept să faceți așa ceva”. „Una este opinia, alta este o informație falsă. Toată lumea are dreptul la opinii, mai ales într-un for de dezbatere. Îmi cer scuze dacă...”, a răspuns primarul Ploieștiului.

Ulterior, proiectul a fost votat de majoritatea consilierilor locali participanți la ședință, fiind înregistrate doar două abțineri, ale consilierilor Partidului România în Acțiune.

Citește și Investiții de peste 12 milioane lei pentru Liceul Tehnologic „Tase Dumitrescu” din Mizil

Back To Top