- Autoritățile pregătesc repornirea hidrocentralelor, la aproape două săptămâni de la criza declanșată la Paltinu.
- Funcționarea acestora este necesară pentru pentru a preveni blocarea instalațiilor.
Etapele care urmează la Paltinu au fost discutate într-o nouă ședință de lucru, derulată marți, la care au participat prefectul Daniel Nicodim, președintele CJ, Virgiliu-Daniel Nanu, specialiști din Hidro Prahova, Apele Române, Hidroelectrica, Exploatare Sistem Zonal Prahova și Elsid Prahova.
„S-a stabilit, în primul rând, faptul că nu se ia în calcul oprirea alimentării cu apă.
Prioritatea rămâne protejarea populației, readucerea apei la parametrii de potabilitate și repunerea sigură în funcțiune a infrastructurii energetice.
Repornirea asistată a hidrocentralelor va începe după ce DSP Prahova confirmă potabilitatea apei, prioritizând asigurarea furnizării către cei 107.000 de oameni afectați.
Sistemul rămâne în funcțiune, iar măsurile anunțate vizează protejarea continuității alimentării și readucerea apei la parametri de siguranță pentru consum.
DSP Prahova continuă testele de laborator, ale căror rezultate finale sunt așteptate joi și vineri”, a explicat prefectul județului.
Acesta a subliniat că „Barajul Paltinu are nevoie de intervenții tehnice, iar repornirea hidroagregatelor este necesară pentru a preveni blocarea instalațiilor, iar toate aceste operațiuni vor fi realizate etapizat pentru a permite disiparea sedimentelor și menținerea calității apei”.
Manevrele vor fi supravegheate prin măsurători continue, fiecare etapă urmând să fie adaptată în funcție de valorile înregistrate în timp real.
Citiți și: Când vor fi ridicate restricțiile privind consumul de apă în localitățile afectate de criza de la Paltinu. Urmează analizele pentru probele luate de la robinet
„Instituțiile cu responsabilitate directă au reconfirmat că există suficiente rezerve de apă în baraj pentru perioada de intervenții, iar scenariile tehnice permit atât desfășurarea testelor în siguranță, cât și menținerea alimentării continue a populației.
Instituția Prefectului, Consiliul Județean Prahova și operatorii tehnici asigură întreaga populație că situația este tratată cu maximă responsabilitate, iar alimentarea cu apă va fi menținută fără întreruperi”, a mai transmis prefectul de Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană