Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

colaborare spitalul cfr spitalul judetean de urgență
Categorie: Administraţie
  • Președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu, a convocat o întâlnire cu managerii celor două unități sanitare, pentru a stabili coordonatele unei viitoare colaborări.

„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu directorul Spitalului CFR Ploiești, domnul Cătălin Vișean, și cu managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, dr. Sebastian Toma. Discuțiile s-au concentrat pe un obiectiv esențial: eficientizarea serviciilor medicale printr-o colaborare reală între secțiile celor două unități spitalicești, pornind de la nevoile concrete ale pacienților. Serviciul medical trebuie să fie unitar pentru cetățean, indiferent de instituția în care ajunge”, spune președintele CJ Prahova, Virgiliu Nanu.

Citiți și: Analize gratuite cu trimitere, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești

Acesta subliniază că utilizarea comună a competențelor, cooperarea între spitale și o coordonare mai bună a personalului pot contribui la reducerea blocajelor, a timpilor de așteptare și a presiunii asupra anumitor secții.

Citiți și: Întâlnire convocată de prefectul de Prahova, cu managerii de speciale și responsabilii din Sănătate. Daniel Nicodim: „Discuția s-a axat pe găsirea soluțiilor pentru diminuarea supraaglomerării la UPU”

„Un punct important al discuției a vizat flexibilizarea colaborării între cadrele medicale, astfel încât expertiza să poată fi folosită acolo unde este nevoie, fără granițe rigide între instituții. Personalul medical trebuie să funcționeze ca o resursă comună a sistemului de sănătate din județ, nu ca un element izolat administrativ.

În acest context, am reiterat și poziția exprimată recent de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a subliniat necesitatea unei abordări integrate în sistemul medical, cu accent pe cooperare, eficiență și continuitatea actului medical, în beneficiul direct al pacientului”, a mai punctat Virgiliu Nanu.

Back To Top