Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

blocuri anvelopare ploiești fonduri europene
Categorie: Administraţie
  • Mai multe blocuri de pe străzile Constantin Brezeaznu, Geeorghe Doja, Colinii și Republicii urmează să fie anvelopate în cadrul unui proiect din fonduri europene.
  • Este vorba despre imobilele incluse în al patrulea lot.

Valoarea contractului pentru lucrări de eficientizare energetică a celor patru blocuri din acest lot este estimată la  9.063.197 lei, fără TVA, potrivit anunțului publicat în SEAP de Primăria Ploiești.

„Scopul principal al investiției este îmbunătățirea performanței termo-energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul rezidențial al Municipiului Ploiești, prin reabilitarea termică a patru blocuri de locuințe:
• 23B – strada Constantin Brezeanu;
• 26F – Bulevardul Republicii;
• 28E – strada Colinii;
• 34A1 – strada Gh. Doja”, au precizat reprezentanții Primăriei Ploiești.

Citiți și: Centru de îngrijiri paliative la Spitalul Municipal Ploiești. Investiția va fi de peste 3 milioane de euro

Blocurile au solicitat, încă de acum 7-8 ani, includerea imobilelor în programul local de eficientizare energetică.

„Cererile, însoțite de hotărârile Adunărilor Generale ale asociațiilor de proprietari, au fost depuse la primărie, cu respectarea procedurilor și condițiilor legale aplicabile la acel moment. Din păcate, din motive obiective, contractele de execuție a lucrărilor pentru aceste blocuri nu au mai fost semnate, iar proiectele nu au fost implementate”, a menționat administrația locală.

Citiți și: Program național: Lifturi în blocuri cu trei-patru etaje

Reprezentanții Primăriei precizează că la nivelul municipalității se află în evidență și alte 18 blocuri de locuințe pentru care documentația tehnică a fost întocmită integral și a fost depusă în termen, în vederea obținerii finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar proiectele nu au mai beneficiat de alocarea fondurilor solicitate. Reprezentanții municipalității caută să identifice noi surse de finanțare și pentru aceste imobile rezidențiale.

Back To Top