- Primarul Ploieștiului a prezentat bilanțul lucrărilor efectuate până acum, pe străzile din Ploiești, pentru acoperirea gropilor formate în carosabil pe timpul iernii.
- Intervențiile vor continua și în zilele următoare, în general tot sub formă de plombări, pentru că investiții mai mari pot fi făcute abia după aprobarea bugetului.
„De săptămâna trecută am demarat lucrările de reparații ale carosabilului. Până în acest moment am intervenit în 84 de locații din oraș, pe: Bd. Republicii, Str. Gheorghe Doja, Str. Văleni, Str. Găgeni, Str. Andrei Mureșanu, Str. Cameliei, Str. Emil Zola, Șos. Nordului, Str. C.D. Gherea, Str. Buzăului, Str. Neagoe Basarab, Str. Armoniei, Str. Ghe. Lazăr, Str. Buna Vestire, Str. Udriște Năsturel, Str. Grădinari, Str. Ion Ghica, Str. Theodor Aman, Str. Mircea cel Bătrân, Str. Pictor Iscovescu și Str. Democrației (zona Prahova Value Centre). Am realizat și un covor asfaltic nou pe strada Pompierilor”, a precizat primarul Mihai Polițeanu, anunțând că această primă etapă continuă cu reparații punctuale pe Str. Cantacuzino, Str. Rudului și Str. Eroilor, dar și covoare asfaltice noi pe străzie Erou Moldoveanu Marian, Văleni și Găgeni, respectiv pe Bd. București (de la parcarea Hipodrom până la semaforul UPG).
„Pentru acest an ne propunem triplarea bugetului pentru reparații de străzi, astfel încât în lunile următoare să putem interveni în cât mai multe zone ale orașului și să aducem carosabilul la o stare cât mai bună.”, a mai precizat edilul.
Deocamdată, până la aprobarea bugetului local, Ploieștiul poate cheltui, pentru astfel de lucrări, mai puțin de 100.000 de euro.
Citiți și: Prima serie de reparații pe străzile din Ploiești. Mihai Polițeanu: „Vrem să triplăm bugetul pentru aceste lucrări”
„Avem documentația pregătită pentru strada Pompelor, iar obiectivul este să putem începe lucrările chiar din acest an. Tot din acest an, ne propunem să lansăm licitația și pentru strada Cantacuzino, pe tronsonul din centru până la Podul Înalt.
În paralel, sunt în pregătire și alte proiecte majore care includ și lucrări de mobilitate și refacerea carosabilului: Străpungerea Gara de Sud - Gara de Vest, refacerea piețelor din fața Gării de Sud și Gării de Vest și modernizarea zonei centrale.
În următorul an, un an și jumătate, Ploieștiul va avea mai multe șantiere deschise pentru modernizarea infrastructurii rutiere a orașului”, anunță și Primăria Ploiești.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană